O balenă cu cocoaşă a fost zărită în Tamisa într-o zonă extrem de neobişnuită, informează Press Association potrivit Agerpres
Animalul a fost văzut în timpul weekendului, iar prezenţa sa în râu a fost confirmată duminică de British Divers Marine Life Rescue (BDMLR).
"Pare că se simte bine", a declarat agenţiei PA Julia Cable, coordonator la nivel nivel naţional la BDMLR.
"L-am urmărit făcând scufundări şi ieşind la suprafaţă. Apare la suprafaţă o dată la cinci sau şase minute, ceea ce este normal", a explicat aceasta.
Potrivit BDMLR, o balenă cu cocoaşă a fost observată în Canalul Mânecii săptămâna trecută, însă pe moment nu este clar dacă este vorba de aceeaşi exemplar.
Deşi aceste cetacee sunt uneori văzute în largul coastei britanice mai la nord, este "foarte neobişnuit" ca un exemplar să fie zărit în Estuarul Tamisei, a declarat Cable.
"Este foarte probabil să fi făcut o eroare de navigare", a adăugat ea, precizând că nu există niciun indiciu că balena depistată în weekend ar fi în primejdie şi că speră că aceasta îşi va găsi drumul înapoi.
În urmă cu un an, o balenă beluga - căreia i s-a dat porecla "Benny" - a fost reperată în Tamisa, lângă localitatea Gravesend, însă se crede că aceasta s-a întors în mare anul următor.
Apariție inedită în apele Tamisei - O balenă cu cocoaşă a fost zărită lângă localitatea Gravesend
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.736
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
2.736

96
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
96

6.660
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.660

225
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
225

8.983
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
8.983

4.666
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.666

4.963
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.963

2.563
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.563

75
India face un pas important în programul nuclear civil
75

8.517
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.517

3.122
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.122

97
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
97

147
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
147















Comentează