Ministerul bulgar de Externe şi-a exprimat luni puternica indignare în legătură cu o reuniune a unor organizaţii de extremă dreapta din Bulgaria şi din străinătate care a avut loc la Sofia în weekend, transmite BTA potrivit Agerpres.
Potrivit MAE bulgar, anunţurile postate în diferite oraşe bulgare privind comemorarea a 74 de ani de la moartea lui Adolf Hitler, precum şi vandalizarea cu simboluri naziste a unor monumente şi clădiri publice reprezintă o provocare şi un afront brutal faţă de principiile societăţii bulgare şi istoria statului bulgar.
"Condamnăm cu cea mai mare fermitate astfel de acte care susţin activ mesaje xenofobe, antisemite şi rasiste. Astfel de gesturi cinice nu-şi au locul în ţara noastră şi nu reflectă sistemul de valori al poporului nostru, care s-a opus întotdeauna fanatismului şi extremismului în toate formele acestora", se subliniază în luarea de poziţie a ministerului.
"Propovăduirea ideologiei urii trebuie urmărită cu toată severitatea legii. Acesta este angajamentul comun al întregului guvern bulgar şi al instituţiilor competente, în cadrul cărora Ministerul de Externe a depus, depune şi va continua să depună toate eforturile de a se opune tuturor formelor posibile de antisemitism, xenofobie, rasism şi discurs de ură, atât în ţară, cât şi, printr-o cooperare activă, pe scena europeană şi mondială", insistă MAE de la Sofia.
Ministerul bulgar face apel totodată, înaintea Paştelui, la protejarea valorilor europene fundamentale, cum sunt demnitatea umană, libertatea persoanei şi drepturile omului.
La 20 şi 21 aprilie, Uniunea Naţională Bulgară a găzduit la Sofia o reuniune a naţionaliştilor de extremă dreapta din Germania (Die Rechte), Polonia (Szturmowcy), Republica Cehă (Narodni a socialni fronta), Franţa (Les Nationalistes) şi Ungaria (Legio Hungaria), intitulată "Împreună pentru o Europă a Naţiunilor", a relatat cotidianul bulgar Duma, citat de BTA.
Anunțuri cu privire la comemorarea lui Hitler în Bulgaria - Ministerul bulgar de Externe şi-a exprimat puternica indignare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

35
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
35

41
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
41

207
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
207

212
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
212

55
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
55

33
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
33

441
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
441

662
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
662

41
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
41

648
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
648

535
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
535

659
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
659

738
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
738
















Comentează