Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a arătat înţelegere faţă de portarul român Ionuţ Radu, a cărui gafă a adus victoria echipei Bologna cu 2-1, miercuri seara, într-un meci din etapa a 20-a a primei ligi italiene de fotbal, conform Agerpres.
"E dezamăgire, cum e normal, având în vedere că am pierdut. Radu a făcut o greşeală, cum pot să fac şi eu sau un coleg al său. Trebuie să reacţionăm, ştim că e o înfrângere care ne arde, dar în trei zile avem o altă partidă şi trebuie să luăm fiecare meci în parte în acest final de sezon. Ştim că soarta titlului nu mai e în mâinile noastre", a declarat Inzaghi după meci.
Antrenorul campioanei Italiei a părut mai deranjat de felul în care echipa sa a primit primul gol: "Golul lui Arnautovic ne-a penalizat, pentru că eram într-un moment foarte bun. Aveam conducerea jocului şi golul era evitabil: trebuia să ieşim la Barrow şi să-l marcăm mai bine pe Arnautovic. Apoi ne-am enervat un pic şi apoi a venit ghinionul care a decis meciul".
"Radu a jucat foarte bine în Cupa Italiei cu Empoli şi se antrenează în cel mai bun mod cu putinţă. Are încrederea staff-ului tehnic şi a colegilor. Dacă greşeşte un atacant aproape că nici nu se vorbeşte, e un ghinion pentru noi, dar ar fi cântărit mai puţin dacă aveam 2-0 sau 3-0. Radu trebuie să fie liniştit, are întreaga carieră în faţă pentru a fi un portar mare", a subliniat tehnicianul.
Corriere dello Sport a notat că după ultimul fluier al partidei, primii care l-au consolat Ionuţ Radu au fost portarul de rezervă Alex Cordaz şi atacantul argentinian Joaquin Correa, după care a venit şi restul jucătorilor şi s-au aşezat în jurul românului. Radu a izbucnit în lacrimi după încheierea meciului, iar la ieşirea de pe teren olandezul Dumfries a fost cel care a blocat accesul camerelor de luat vederi, care căutau faţa portarului.
Inter Milano a ratat ocazia de a reveni pe prima poziţie în campionatul de fotbal al Italiei, fiind învinsă în deplasare, cu scorul de 2-1, de formaţia Bologna, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 20-a din Serie A, disputată miercuri seară.
Inter a deschis rapid scorul, în minutul 3, prin Ivan Perisic, însă gazdele au egalat la jumătatea primei reprize, prin Marko Arnautovic (28). Bologna a obţinut victoria în finalul jocului (81), prin Nicola Sansone, care a profitat de o gafă a portarului român Ionuţ Radu, titular în premieră în actuala ediţie a campionatului italian. Radu a luftat la o minge trimisă spre poartă din aut, iar Sansone a avut de îndeplinit o simplă formalitate.
În clasament, după 34 de etape, conduce AC Milan, 74 puncte, urmată de Inter Milano, 72 puncte, SSC Napoli, 67 puncte, Juventus Torino, 66 puncte, AS Roma, 58 puncte etc.
Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a arătat înţelegere faţă de portarul român Ionuţ Radu, după gafa din meciul cu Bologna
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
2

7
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
7

45
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
45

28
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
28

37
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
37

44
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
44

4.509
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.509

104
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
104

204
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
204

127
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
127

98
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
98

50
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
50

40
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
40
















Comentează