Amnesty International a acuzat forţele guvernamentale sudaneze de a fi efectuat în acest an mai multe atacuri chimice care au ucis civili într-o zonă muntoasă din Darfur, în vestul Sudanului.
Într-un raport publicat joi şi citat de AFP şi Reuters, ONG-ul afirmă că cel puţin treizeci de atacuri cu arme chimice au fost efectuate între ianuarie şi septembrie asupra unor sate din regiunea Djebel Marra, în cadrul unei ample campanii militare împotriva rebelilor.
Darfur este scena unui conflict sângeros din 2003, când insurgenţi provenind din minorităţi etnice au ridicat armele împotriva guvernului de la Khartoum, aflat în mâinile majorităţii arabe. Preşedintele sudanez Omar al-Bashir a lansat atunci o contra-insurecţie violentă, aminteşte France Presse.
De atunci, ONU estimează că luptele au făcut cel puţin 300.000 de morţi şi 2,5 milioane de persoane strămutate în această regiune compusă din cinci state.
Bashir, a cărui arestare este cerută de Curtea Penală Internaţională pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid comis în această regiune, a anunţat solemn la începutul lunii septembrie că pacea a revenit în Darfur, un teritoriu de mărimea Franţei.
Dar Khartoumul restricţionează în continuare accesul jurnaliştilor şi personalului umanitar, deşi o misiune comună a ONU şi Uniunii Africane (UNAMID) este desfăşurată acolo din 2007.
Sudanul, semnatar din 1999 al Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, a cerut în mod repetat plecarea UNAMID.
Raportul Amnesty, de aproape 100 de pagini, include imagini cu copii care suferă de arsuri chimice, imagini din satelit cu sate distruse şi persoane strămutate, extrase din interviuri cu mai mult de 200 de supravieţuitori şi analize ale unor experţi în arme chimice.
El "colectează dovezi ale utilizării repetate în ultimele opt luni a ceea ce par a fi arme chimice contra civililor, inclusiv copii foarte mici, de către forţele sudaneze într-una din cele mai izolate regiuni din Darfur", afirmă ONG-ul cu sediul la Londra.
Într-un comunicat, Amnesty estimează că între "200 şi 250 de persoane au putut muri într-o expunere la agenţi chimici, majoritatea copii".
Cel mai recent atac a avut loc la data de 9 septembrie, afirmă Amnesty, subliniind că "utilizarea armelor chimice este o crimă de război".
Aceste atacuri fac parte dintr-o campanie militară împotriva rebelilor Armata de Eliberare a Sudanului-Abdel Wahid Nur (SLA-AW), potrivit Amnesty.
"Dovezile pe care le-am adunat sunt credibile şi descriu un regim care este determinat să direcţioneze atacurile împotriva populaţiei civile din Darfur fără nicio teamă de represalii internaţionale", a declarat Tirana Hassan, directorul programului Amnesty International de răspuns la crize, citată de Reuters.
Ambasadorul sudanez la ONU Omer Dahab Fadl Mohamed a declarat într-un comunicat că raportul Amnesty este "cu totul nefondat" şi că Sudanul nu deţine niciun fel de arme chimice.
"Acuzaţiile de utilizare a armelor chimice de către forţele armate sudaneze sunt fără bază şi fabricate. Obiectivul final al unor astfel de acuzaţii sălbatice este de a crea confuzie în legătură cu procesele care vizează aprofundarea păcii şi stabilităţii şi consolidarea dezvoltării economice şi coeziunii sociale în Sudan", a spus el.AGERPRES
Amnesty acuză Sudanul de atacuri cu arme chimice în Darfur
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
1

2.719
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
2.719

68
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
68

1.970
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
1.970

53
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
53

157
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
157

1.637
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.637

114
Viktor Orban: Ucrainenii încearcă să creeze în Ungaria un guvern pro-ucrainean cu banii lor, cu blocada petrolieră şi cu spionii lor
114

17
Elvețienii susţin reguli mai dure pentru utilizarea reţelelor sociale de către minori
17

177
Presa israeliană, critică la adresa Europei: Europa face astăzi aceeași eroare de calcul și referitor la Iran
177

1.723
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.723

5.575
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
5.575

2.636
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
2.636
















Comentează