Bărbatul arestat în Norvegia în legătură cu furtul unei ambulanţe, marţi, la Oslo, a fost interogat miercuri de poliţie, transmite dpa, citându-l pe avocatul acestuia, Oyvind Bergoy Pedersen potrivit Agerpres
Potrivit lui Pedersen, clientul său a furat maşina salvării pentru a "evita să fie arestat" după un accident de maşină în care a fost implicat.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani nu a avut intenţia să facă rău nimănui, a asigurat avocatul.
Incidentul a început într-adevăr cu raportarea unui accident rutier, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT). O ambulanţă trimisă la faţa locului a fost furată, sfârşind prin a se izbi de zidul unei clădiri în cartierul Torshov.
Poliţia, care a făcut uz de armă pentru a opri vehiculul, a confiscat ulterior din maşina de salvare două arme de foc, o puşcă neîncărcată şi una semiautomată neoriginală, precum şi substanţe ilegale.
După incidentul de marţi au fost reţinuţi doi suspecţi, bărbatul de 32 de ani şi o femeie. Incidentul nu a avut urmări grave, doi bebeluşi gemeni de şapte luni aflaţi într-un cărucior lovit de ambulanţă scăpând cu răni minore.
Poliţia a precizat că suspectul se afla în ambulanţă când a fost arestat şi este bănuit de tentativă de omucidere.
Femeia suspectă, în vârstă de 25 de ani, este bănuită la rândul ei de posesie ilegală de arme, acuzaţie pe care a negat-o, prin intermediul avocatului său John Arild Aaasen, a relatat cotidianul VG din Oslo.
Serviciul de securitate norvegian PST a afirmat că nu există indicii că incidentul de marţi a avut legătură cu terorismul
Ambulanţă furată la Oslo:Suspectul a furat vehiculul pentru a nu fi arestat după un accident rutier
București
8°C
Articole Similare

19
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
19

95
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
95

64
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
64

304
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
304

782
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
782

773
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
773

2.011
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
2.011

36
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
36

62
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
62

1.111
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.111

61
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
61

84
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
84

54
Un francez a câștigat un tablou Picasso de 1,45 milioane de euro la o tombolă de 100 de euro
54
















Comentează