Tsai Ing-wen, președintele Tawanului, a cerut luni comunităţii internaţionale să împiedice ambiţiile Beijingului prin apărarea libertăţilor şi a descris China drept o ameninţare la adresa democraţiei internaţionale, relatează AFP, conform agerpres.
Insula, condusă de un regim rival de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, este supusă unei "presiuni uriaşe" venite din cealaltă parte a Strâmtorii Taiwan, a declarat Tsai Ing-wen într-un interviu exclusiv acordat agenţiei de presă franceze.
Preşedinta Taiwanului, în vârstă de 61 de ani, a cerut şi altor ţări să-şi unească forţele cu cele ale Taiwanului pentru a se apăra împotriva ambiţiilor expansioniste ale Beijingului şi pentru a proteja valorile comune ale libertăţii.
"Nu este doar o provocare pentru Taiwan, este o provocare pentru regiune şi pentru întreaga lume. Pentru că astăzi, este Taiwanul, însă mâine orice altă ţară s-ar putea confrunta cu expansiunea influenţei chineze", a spus ea.
"Democraţia lor, libertatea lor, libertatea lor de a face afaceri ar putea fi afectate într-o bună zi de China", a declarat fosta profesoară de drept.
"Trebuie să colaborăm pentru a reafirma valorile democraţiei şi ale libertăţii pentru a împiedica şi pentru a minimiza extinderea influenţei hegemonice a Chinei", a mai spus Tsai Ing-wen.
Beijingul consideră Taiwanul o parte integrantă a Chinei şi nu a exclus să recapete controlul prin forţă în cazul unei declaraţii oficiale de independenţă. Relaţiile s-au tensionat de la alegerea în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, care provine dintr-un partid tradiţional favorabil independenţei.
Ambițiile expansioniste ale Chinei generează îngrijorare în Taiwan
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

652
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
652

21
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
21

882
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
882

3.096
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
3.096

24
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
24

48
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
48

75
Doar 13 ţări din lume au un nivel al calităţii aerului sigur pentru populaţie - Trei sunt în Europa
75

1.647
Israelul își extinde invazia în sudul Libanului - Netanyahu a dat ordin armatei
1.647

7.215
Scandalul Italia-Israel, reacții internaționale. Explicațiile premierului Netanyahu care arată că nu a fost o 'intenţie răuvoitoare'
7.215

55
Finlanda raportează încălcări teritoriale de drone, inclusiv una din Ucraina
55

2.220
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.220

67
Şapte răniţi grav în centrul Angliei, după ce un şofer originar din India loveşte pietoni cu un Suzuki Swift la Derby
67

103
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
103
















Comentează