Ucraina cere Germaniei să-i furnizeze armament mai modern, la doar câteva zile după ce guvernul german a aprobat livrarea directă de tancuri antiaeriene armatei ucrainene pentru prima oară, relatează duminică DPA, conform AGERPRES.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrii Melnik, a declarat pentru publicaţia Bild am Sonntag că tancurile antiaeriene "Ghepard" au o vechime de 40 de ani. Pentru a învinge Rusia, "avem nevoie de cele mai moderne arme germane", a spus el.
Ucraina ar avea nevoie de tancuri mai noi "Leopard" şi "Marder", precum şi obuziere autopropulsate, dar "şi multe altele", a spus diplomatul ucrainean, potrivit căruia cancelarul Olaf Scholz a reacţionat lent la războiul din Ucraina, comparându-l cu predecesorul său în funcţie, Angela Merkel.
"Olaf Scholz pare să se comporte la fel ca Angela Merkel: mai întâi aşteaptă, observă şi va decide cândva mai târziu sau nu. Ceea ce lipseşte este imaginaţia şi curajul", a opinat el.
Kievul, a spus ambasadorul ucrainean, doreşte şi o mai mare finanţare din partea Germaniei pentru a ajuta Kievul să se reînarmeze.
Diplomatul consideră temerile Germaniei de a deveni parte a conflictului drept absurde, deoarece, în opinia sa, "pentru Putin, Germania este de mult timp parte a conflictului". "Cei care vor să prevină extinderea războiului acestuia trebuie să ne ajute acum să-l punem pe Putin la punct", a afirmat Melnik.
În opinia sa, "al Treilea Război Mondial a început deja". "Atacul lui Putin împotriva Ucrainei afectează lumea întreagă", a concluzionat ambasadorul ucrainean.
Ambasador ucrainean, virulent la adresa Germaniei: 'Avem nevoie de cele mai moderne arme. Olaf Scholz pare să se comporte la fel ca Angela Merkel'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
6

170
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
170

536
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
536

15
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
15

630
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
630

24
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
24

86
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
86

703
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
703

2.963
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.963

5.341
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
5.341

170
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
170

6.957
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.957

3.054
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
3.054
















Comentează