Jucătoarea franceză de tenis Alize Cornet (61 WTA) a declarat că este în continuare îngrijorată de situaţia jucătoarei chineze Shuai Peng şi ar dori mai multă claritate în privinţa fostului lider mondial de dublu, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Situaţia chinezoaicei a devenit o problemă de maxim interes al comunităţii tenisului din toată lumea şi a grupurilor de apărare a drepturilor omului, după ce ea l-a acuzat de agresiuni sexuale pe fostul vicepremier Gaoli Zhang.
Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a suspendat turneele din China, la fel ca şi ITF, în timp ce Shuai Peng a declarat în decembrie că nu a acuzat niciodată pe nimeni că ar fi agresat-o sexual, iar postarea ei pe reţelele de socializare a fost interpretată greşit.
''Încă sunt îngrijorată pentru ea. Trebuie să spun că această situaţie mă face să mă simt inconfortabil şi nu ştiu cum se simte ea. Chiar nu mai ştiu ce să cred despre asta. Nu ştiu ce este adevărat şi ce este minciună'', a declarat Alize Cornet, învinsă de Naomi Oaska, marţi, la turneul Melbourne Summer Set 1.
Cornet s-a numărat printre primele jucătoare care şi-au manifestat susţinerea faţă de Peng, alături de actuale şi foste jucătoare ca Naomi Osaka, Serena Williams şi Billie Jean King într-o campanie în care cerea dovezi privind siguranţa jucătoarei chineze.
''Sunt foarte fericită că toată lumea ne-a urmărit şi întorsătura pe care au luat-o lucrurile a fost neaşteptată, precum reacţia lui Steve Simon (directorul executiv al WTA), iar tot ce a urmat a fost ceva uriaş. Nu ştiu sigur dacă s-a schimbat ceva pentru Peng. Este dificil să nu ştii ce efect a avut asupra situaţiei ei. Nu este foarte clar. Sper că totul va fi bine şi ea este în regulă. Simt că nu am puterea să fac ceva mai mult'', a adăugat Alize Cornet.
Alize Cornet este în continuare îngrijorată de situaţia jucătoarei chineze Shuai Peng şi ar dori mai multă claritate în privinţa fostului lider mondial de dublu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

20
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
20

23
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
23

48
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
48

32
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
32

28
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
28

14
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
14

19
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
19

26
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
26

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

32
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
32

55
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
55

40
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
40

53
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
53
















Comentează