Alexandru Rogobete, discuţii cu omologul spaniol despre dezvoltarea ambulatoriului de specialitate şi a centrelor medicale comunitare

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-01-2026 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a discutat, joi, cu omologul său spaniol, Monica Garcia Gomez, despre teme precum dezvoltarea ambulatoriului de specialitate şi a centrelor medicale comunitare, precum şi despre rolul medicului de familie în aceste structuri.

Cei doi demnitari au purtat discuţii şi despre reţeaua de servicii de sănătate mintală şi organizarea unor strategii eficiente de prevenţie pentru adicţii, scrie Agerpres.

"Un punct important al discuţiilor a fost reforma sistemului de gărzi, un subiect sensibil, dar esenţial. Am prezentat propunerile României şi am analizat modul în care funcţionează acest sistem în Spania. Varianta gărzilor de 12 ore şi existenţa celor trei tipuri de gardă - la domiciliu, de monitorizare şi de urgenţă - confirmă că direcţia noastră este una aliniată practicilor europene", a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.

Ministrul Sănătăţii a discutat, joi, şi cu Belen Gonzalez Callado, comisar pentru Sănătate Mintală, despre reorganizarea serviciilor la nivel comunitar.

"Partea spaniolă ne-a pus la dispoziţie strategiile utilizate pentru dezvoltarea centrelor de sănătate mintală, iar între cele două ministere vom începe o colaborare structurată pe această temă. În România, Planul de Acţiune pentru Sănătatea Mintală 2024-2029 este deja în implementare, iar acest schimb de practici ne ajută să accelerăm măsurile aflate în derulare", a mai susţinut Rogobete.

De asemenea, în întâlnirea cu Francisca Sureda Llull, delegat al Guvernului spaniol pentru Planul Naţional privind Drogurile, Alexandru Rogobete a discutat despre prevenţie, intervenţie timpurie şi responsabilitatea statului de a ajunge la oameni înainte ca dependenţa să devină o dramă.

"Ne-au fost puse la dispoziţie strategiile Spaniei în domeniul combaterii adicţiilor, iar colaborarea dintre cele două ministere va continua în mod concret. Am invitat partea spaniolă să se alăture grupurilor noastre de lucru pentru elaborarea primei Strategii Naţionale de Combatere a Adicţiilor, folosind şi modelul spaniol", a mai scris ministrul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri