Mijlocaşul ofensiv român Alexandru Măţan a marcat golul prin care Panetolikos a terminat la egalitate cu Atromitos, 1-1, sâmbătă seara, pe teren propriu, în prima etapă a fazei play-out a Super Ligii elene de fotbal.
Măţan a marcat în min. 16 şi a jucat 85 de minute. Fostul jucător al Farului are 4 goluri marcate în 26 de partide în acest sezon, potrivit Agerpres.
Fundaşul român Sebastian Mladen a fost introdus la gazde în min. 84.
În alt meci din play-out, Panserraikos Serres a învins-o pe Kifisia cu scorul de 2-1, în deplasare.
Ambele goluri ale oaspeţilor au fost reuşite de Marios Tsaousis (16, 41), al doilea din pasa lui Andrei Ivan, care a jucat 87 de minute.
Atromitos ocupă primul loc în play-out, cu 30 de puncte, urmată de Panetolikos, 27 puncte, în timp ce Panserraikos este penultima, cu 20 de puncte, la trei puncte de antepenultima (Larissa), aflată deasupra zonei retrogradării.




























Comentează