Preşedintele american Donald Trump i-a dat sâmbătă Iranului 48 de ore pentru a ajunge la un acord cu Washingtonul sau pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, republicanul ameninţând că, în caz contrar, Statele Unite vor dezlănţui iadul asupra lor, informează AFP.
Mesajul apocaliptic al lui Trump
"Vă amintiţi când i-am dat Iranului 10 zile fie pentru a ÎNCHEIA O ÎNŢELEGERE, fie pentru a REDESCHIDE STÂMTOAREA ORMUZ? Timpul se scurge - 48 de ore înainte să dezlănţui iadul asupra lor. Slavă Domnului!", a scris preşedintele SUA pe platforma sa Truth Social în acest weekend pascal, informează agerpres.ro.
La 26 martie, Donald Trump i-a dat Teheranului un ultimatum de 10 zile pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, cale maritimă critică pentru economia globală, care a fost blocată de Iran de la începutul războiului.
Când expiră ultimatumul
Ultimatumul a fost stabilit pentru "luni, 6 aprilie, la ora 20:00, ora Washingtonului".
Dacă strâmtoarea nu va fi redeschisă până atunci, preşedintele SUA a ameninţat că va distruge centralele electrice ale Iranului.




























Comentează