Ministerul Energiei anunță că menține prețul plafonat la gaze și după 31 martie: Ofertele sunt cu 23% peste plafon

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 02-03-2026 16:53

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ofertele din piaţa gazelor naturale pentru consumatorii casnici au fost cu 18-23% peste nivelul plafonat de 0,31 lei/kWh, motiv pentru care zona reglementată va fi menţinută şi după 31 martie, pentru a evita o creştere bruscă a preţurilor, a declarat luni ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la o conferinţă de specialitate.

La 31 martie 2026 urma să expire mecanismul actual de plafonare

Ministrul Energiei a fost întrebat, în cadrul evenimentului, dacă perioada post intervenţie poate fi transformată într-un moment de maturizare şi de creştere a pieţei energiei.

"Este evident că acolo trebuie să tindem, iar tendinţa iniţială, inclusiv pentru data de 31 martie, în cazul gazelor naturale, a fost aceeaşi - şi anume de a avea o piaţă suficient de matură, în aşa fel încât să nu ajungem la intervenţii din partea statului. Tranzităm o perioadă extrem de complicată, în care, din punct de vedere al inflaţiei şi al deficitului bugetar, ne aflăm într-un context sensibil social, politic şi economic. Clipa în care am avut oferte în piaţă şi cu 18%, şi cu 20%, şi cu 23% mai mari decât preţul de 0,31 lei/kWh a făcut evident faptul că nu doar Ministerul Energiei, ci şi întregul Guvern şi Banca Naţională au simţit nevoia de a găsi o metodă, împreună cu piaţa, prin care să nu fie distorsionat prea mult mecanismul de piaţă liberă şi să ne asigurăm că avem o protecţie şi a puterii de cumpărare - şi aşa erodată în ultima perioadă - şi a consumatorilor casnici din piaţă", a menţionat ministrul Energiei, la Romanian Energy Market Conference, organizată de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

În cazul consumatorilor casnici nu există probleme

El a subliniat că, în cazul consumatorului industrial, nu există probleme, în condiţiile în care există contracte bilaterale definite iar preţul este sub cel plafonat de 0,37 lei.

Totodată, el a precizat că există un act normativ aflat în transparenţă decizională, care va fi adoptat cel târziu săptămâna viitoare.

"Dorinţa iniţială pe care am avut-o, aşa cum ştiu şi operatorii din piaţă, a fost aceea de a merge 100% pe o formă de liberalizare totală. În momentul de faţă avem o zonă reglementată şi vom avea o zonă reglementată. Avem un act normativ aflat în transparenţă decizională, care va fi adoptat cel mai probabil săptămâna viitoare, dacă nu chiar în această săptămână, pentru a avea o oarecare predictibilitate pentru etapa post 31 martie, tocmai pentru a ne asigura că nu avem un spike (vârf, n.r.) al preţului la consumatorul casnic final", a mai spus Bogdan Ivan.

Ce se întâmplă după 31 martie

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei gazelor după 31 martie, ministrul Energiei a subliniat necesitatea unui dialog extins cu toţi actorii implicaţi, pentru stabilirea unui cadru predictibil şi echilibrat.

"Din punct de vedere al pieţei, ceea ce doresc, împreună cu reprezentanţii structurilor patronale, care sunt în dialog cu reprezentanţi ai mediului academic şi cu specialiştii în domeniu, este să avem o consultare clară, începând cu etapa post 31 martie, încă de acum, pentru a ne asigura, împreună cu reglementatorul, că există condiţii corecte, pe modelul statelor din vestul Europei, în care nimeni nu poate să suspecteze că suntem în contradicţie cu principiile de acolo şi că, în momentul de faţă, sunt principii care nu se pot adapta României, să ne asigurăm că avem condiţii optime, că avem un preţ corect la consumatorul final şi să închidem odată acest diferend al discuţiilor şi declaraţiilor dintre diferiţi stakeholderi", a mai spus ministrul.

Totodată, Bogdan Ivan a arătat că îşi doreşte un dialog constructiv şi o decizie bazată pe consultare, care să permită revenirea la mecanisme de piaţă funcţionale în perioada următoare.

"Eu asta îmi doresc, dar, în acelaşi timp, sunt obligat ca atunci când situaţia o cere şi, de această dată, din nefericire a cerut-o, într-un context extrem de sensibil din punct de vedere politic şi economic, să intervenim într-o formă în care cred că vom putea, în anul care urmează, să reglăm total mecanismele de piaţă, pentru că nu există premisa ca şi anul viitor să existe aceleaşi condiţii ca şi cele de astăzi. Ideea este foarte clară, cea pe care vreau să o transmit: dialog constructiv, decizie luată în baza consultării şi a discuţiilor intersectoriale şi o abordare prin care ne uităm la echilibrul economic şi social care are de suferit în această perioadă", a adăugat ministrul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri