Legislativul de la Chişinău a stabilit în şedinţa de vineri, ultima din sesiunea primăvară-vară, ca viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova să aibă loc în data de 24 februarie 2019, în condiţiile în care mandatul actualului for legislativ expiră la sfârşitul lunii noiembrie a.c., informează mass-media de peste Prut, preluată de agerpres.
Decizia ca viitoarele alegeri să fie amânate cu câteva luni a fost prezentată de preşedintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, autorul acestei iniţiative, potrivit Radio Chişinău. Până acum fusese vehiculată ideea ca scrutinul să aibă loc la sfârşitul acestui an.
Candu a motivat decizia de a amâna cu câteva luni organizarea alegerilor prin faptul că acestea vor avea loc în conformitate cu prevederile sistemului mixt de vot pentru care sunt necesare mai multe pregătiri. De asemenea, potrivit lui Andrian Candu, opoziţia va avea mai mult timp să se pregătească de scrutin.
Mandatul actualului legislativ moldovean expiră la 30 noiembrie, iar alegerile trebuie organizate în cel mult trei luni de la această dată, adică până la sfârşitul lunii februarie 2019, conform legislaţiei în vigoare.
Potrivit observatorilor, viitorul scrutin va avea loc în baza sistemului electoral mixt aprobat în 2017 de către Partidul Socialiştilor (PS - prorus, de stânga), Partidul Democrat (PD- de guvernare) şi Partidul Popular European din Moldova (PPEM), contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Astfel, jumătate dintre deputaţi (50) vor fi aleşi pe liste de partid, iar altă jumătate (51) pe circumscripţii uninominale.
Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, parlamentul este ales pentru un mandat de patru ani. Mandatul acestuia poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de 'război sau de catastrofă'. Mandatul legislativului se prelungeşte până la întrunirea legală a noii componenţe. Dar în această perioadă nu poate fi modificată Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice, specifică Radio Chişinău în pagina sa electronică.
Liderii opoziţiei extraparlamentare europene au criticat decizia majorităţii ca viitoarele alegeri parlamentare să aibă loc în data de 24 februarie 2019, printre care şi Andrei Năstase, preşedintele Partidul 'Platforma Demnitate şi Adevăr' (PPDA), potrivit Deschide.md.
'Era posibil ca alegerile să fie organizate la 2 decembrie, dar frica lor şi necesitatea de a-şi mai rezolva nişte probleme cu legi strâmbe au dus la stabilirea acestei date', a declarat Năstase după legile votate joi de parlament cu privire la amnistia capitalurilor.
La rândul său, vicepreşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Igor Grosu, consideră că stabilirea zilei de 24 februarie pentru alegerile parlamentare are la bază un 'calcul banditesc'. 'Aţi văzut calculul hoţilor şi bandiţilor? Au mutat alegerile pe 24 februarie crezând că va fi frig, noroi şi oamenii nu o să vrea să iasă la proteste sau la vot. (...) Eu sunt sigur că oamenii o să iasă să voteze din principiu ca să le arate locul bandiţilor', a spus Grosu, citat de Deschide.md.
Alegerile din Republica Moldova se amână pentru 2019
București
9°C
Articole Similare

16
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
16

809
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
809

11
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
11

1.017
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.017

1.496
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.496

2.824
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.824

2.360
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.360

55
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
55

117
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
117

60
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
60

3.891
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.891

3.361
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.361

343
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
343
















Comentează