Ucrainenii sunt convocaţi duminică la urne pentru alegeri legislative anticipate în care se presupune că forţele prooccidentale vor obţine o puternică majoritate, deşi sunt marcaţi de efectele conflictului devastator cu separatiştii proruşi care a blocat estul ţării.
'Pentru a aplica strategia reformatoare pe care am pregătit-o, doar voinţa politică nu este suficientă. Avem nevoie şi de o majoritate în Parlament', a pledat sâmbătă preşedintele Petro Poroşenko într-un discurs adresat naţiunii, citat de AFP.
Campania oficială s-a terminat vineri seara fără un mare miting şi fără vreo manifestaţie masivă, afectată de ostilităţile care au făcut - potrivit ONU - peste 3.700 de morţi din aprilie până în prezent şi au constrâns peste 800.000 de persoane să-şi abandoneze locuinţele.
În total, aproximativ cinci milioane de alegători - din 36 de milioane - nu vor putea vota duminică, în Crimeea alipită Rusiei în martie şi în zonele controlate de separatişti din bazinul minier Donbas. 27 de locuri de deputaţi dintre cele 450 existente în Rada Supremă (Verhovna Rada, parlamentul unicameral) vor rămâne deci neocupate.
Procesul de pace început de Petro Poroşenko nu a pus capăt integral luptelor între armată şi rebeli, care se pregătesc să-şi organizeze propriile alegeri în 2 noiembrie în regiunile Doneţk şi Lugansk.
Dar dacă nicio victimă nu a fost raportată în rândul populaţiei civile şi nici în rândurile forţelor ucrainene, tiruri ale artileriei răsună în continuare din când în când în Doneţk, principalul oraş aflat în mâinile insurgenţilor.
Preşedintele rus Vladimir Putin a deplâns 'lipsa de bunăvoinţă' a Kievului. 'Cel mai important este să se pună capăt imediat războiului. Dacă Ucraina vrea să-şi păstreze integritatea teritorială - şi noi o vrem, de asemenea - trebuie să înţeleagă că nu trebuie să se agaţe de un sat sau de altul', a avertizat el.
Ca un semn al nervozităţii existente în ajunul scrutinului, comisia electorală a fost vizată sâmbătă de un atac informatic. Ea a dat asigurări că acesta nu va avea niciun impact asupra numărării voturilor, contrar afirmaţiilor apărute în presa rusă.
Ales în luna mai încă din primul tur cu promisiunea de a aduce pacea, preşedintele Poroşenko este considerat marele favorit cu mişcarea care îi poartă numele, fiind creditat în sondaje cu circa 30 % din voturi.
El va trebui să se alieze, probabil, cu una sau mai multe formaţiuni prooccidentale pe care mişcarea sa va trebui să le devanseze, faţă de unele susţinătoare ale unei ofensive mai decisive împotriva separatiştilor sprijiniţi - potrivit Kievului şi NATO - de trupe regulate ruseşti.
'Doar căutarea unei reglementări politice va permite recâştigarea teritoriilor acolo unde nu există soluţie militară. Poate fi luat cu asalt Doneţkul fără a-l distruge ?', a pledat el în intervenţia sa. 'De aceea, nicio critică nu mă va împiedica să caut o soluţie paşnică.'
Învingători în alegerile legislative din 2012, foştii aliaţi ai lui Viktor Ianukovici, care a trebuit să părăsească puterea după manifestaţii uriaşe, sunt devansaţi şi ar urma să fie slab reprezentaţi. Comuniştii ar putea să dispară din adunare.
Puternica majoritate prooccidentală aşteptată - o premieră după proclamarea independenţei, în 1991, a acestei republici ex-sovietice - ar urma să se traducă prin intrarea în Parlament a tinerilor reprezentanţi ai societăţii civile angajaţi în contestaţia Maidanului, precum şi a combatanţilor reveniţi de pe front.
Noul Parlament va trebui să voteze reforme radicale destinate să scoată Ucraina dintr-o recesiune profundă, agravată de conflictul în estul industrial, să lupte împotriva unei corupţii endemice şi să apropie ţara de Uniunea Europeană, cu care a semnat recent acordul de liber-schimb respins anul trecut de Ianukovici.
El va trebui să accentueze dureroasele măsuri de austeritate cerute de donatorii de fonduri occidentali, în special de FMI, pentru a salva ţara de faliment după retragerea sprijinului financiar rusesc. Situaţia este agravată de conflictul gazier cu Rusia, care privează Ucraina de gazele ruseşti şi obstrucţionează furnizarea de gaze către celelalte ţări europene.
Misiunea pare uriaşă în faţa unui conflict foarte costisitor şi foarte distrugător, care se prelungeşte fără nicio soluţie în perspectivă.
'Putin nu a renunţat la proiectele sale de a-şi adjudeca Kievul şi toată Ucraina', a declarat într-o dezbatere televizată vineri seara Iuri Luţenko, unul dintre aliaţii lui Poroşenko. 'Pentru el, reformele proeuropene ale Ucrainei sunt ucigătoare.'
Birourile de vot se deschid duminică la ora locală 08h00 (06h00 GMT) şi se vor închide la 20h00 (18h00 GMT). Sondaje vor fi disponibile, iar rezultatele oficiale vor fi anunţate în cursul nopţi
Alegeri parlamentare în măcelul din Ucraina
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
6

799
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
799

1.017
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
1.017

45
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
45

455
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
455

55
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
55

116
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
116

82
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
82

2.131
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
2.131

76
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
76

40
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
40

2.917
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
2.917

2.575
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
2.575

















Comentează