Peste 400 de artişti şi personalităţi din industria de divertisment din Franţa, inclusiv actriţa Juliette Binoche, cântăreaţa şi actriţa Charlotte Gainsbourg şi regizorul Guillaume Canet, au semnat un editorial emoţionant publicat pe 15 aprilie în cotidianul Le Monde prin care i-au îndemnat pe alegătorii din ţara lor să îl sprijine pe preşedintele Emmanuel Macron în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale franceze, care se va desfăşura pe 24 aprilie, informează site-ul revistei Variety.
Scrisoarea este adresată francezilor care nu sprijină neapărat politicile preşedintelui Macron, probabil nu au votat cu el în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi înclină acum să nu se prezinte la votul de duminica viitoare. Semnatarii acestei scrisori publice - actori, cineaşti, muzicieni, artişti şi producători - spun că votul în favoarea lui Macron, un politician centrist pro-european, reprezintă o necesitate absolută, întrucât aceasta este singura cale pentru a o învinge pe candidata extremei-drepte, Marine Le Pen.
La fel ca în 2017, Emmanuel Macron şi Marine Le Pen s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, după ce au obţinut duminica trecută 27,84%, respectiv 23,15% din voturile francezilor.
Mulţi reprezentanţi din industria filmului şi din sectorul cultural francez au votat atunci însă pentru Jean-Luc Melenchon, candidatul stângii radicale din Franţa şi liderul partidului La France Insoumise. După ce a primit doar 21,95% din voturi, Jean-Luc Melenchon i-a îndemnat pe susţinătorii lui să nu acorde niciun vot candidatei Marine Le Pen, dar nu i-a îndemnat să voteze pentru Emmanuel Macron.
Este pentru a treia oară când un candidat al extremei drepte s-a calificat în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale după ce A Cincea Republică Franceză a fost instaurată de Charles de Gaulle în 1958. Înainte de alegerile din 2017, Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine Le Pen şi fondatorul celebrului partid antisemit şi xenofob Frontul Naţional, a pierdut alegerile din 2002 în faţa preşedintelui Jacques Chirac.
Jacques Chirac şi Emmanuel Macron au câştigat în cele din urmă alegerile prezidenţiale din 2002 şi din 2007 cu 82,21%, respectiv cu 66,1% din totalul voturilor exprimate.
Marine Le Pen a câştigat teren în cursa prezidenţială din Franţa după rebranduirea partidului ei, Rassemblement National, pentru a-şi lărgi baza de alegători, lansând numeroase apeluri către francezii care votează de obicei pentru partide de centru sau chiar de stânga. În timpul actualei campanii electorale, ea s-a descris ca "o socialistă" şi a început să fie tot mai mult percepută ca un candidat mai moderat în comparaţie cu un alt reprezentant al extremei drepte - mai radical -, Eric Zemmour, un fost jurnalist, scriitor şi activist politic, supranumit "Trump al Franţei".
Cu toate acestea, programul politic al lui Marine Le Pen continuă să reprezinte o ameninţare pentru democraţie şi principiile republicane, argumentează autorii acestui editorial publicat în Le Monde, semnat, printre alţii, şi de Jane Birkin, Francois Cluzet, Gilles Lelouche, Frabrice Luchini, Jeanne Balibar şi Caroline Benjo.
Alegeri în Franța - Emmanuel Macron are sprijinul artiștilor francezi
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

249
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
249

952
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
952

2.016
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.016

2.817
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.817

2.549
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.549

2.656
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.656

3.766
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.766

47
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
47

3.806
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.806

3.088
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.088

3.433
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.433

80
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
80

3.895
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.895
















Comentează