Cetăţenii din Letonia, Malta şi Slovacia urmează să-şi adauge voturile sâmbătă celor din Marea Britanie, Olanda, Irlanda şi Republica Cehă, în penultima zi a alegerilor pentru Parlamentul European, relatează agenţia DPA potrivit Agerpres.
De joi până duminică, în jur de 418 milioane de alegători din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sunt eligibili să participe la alegeri, unul dintre cele mai mari exerciţii democratice din lume.
Alegerile lansează un nou ciclu politic în UE, inclusiv schimbarea conducerii pentru instituţiile sale. Ele intervin de asemenea pe fondul reflecţiei asupra ieşirii planificate a Marii Britanii şi ameninţărilor din interiorul şi afara blocului.
Sondajele de opinie indică faptul că partidele populiste de extremă dreaptă ar obţine câştiguri, care pot împiedica procesul de luare a deciziilor în UE în următorii cinci ani. În general, participarea la vot este scăzută în alegerile din UE, ceea ce adesea
contribuie la progresul partidelor de pe margine.
Între timp, Republica Cehă încheie sâmbătă cea de-a doua zi de vot, cu cele două partide de coaliţie, ANO liberal-populist
şi social-democraţii în competiţia pentru cele 21 de locuri ale ţării.
În Slovacia vecină, alegătorii vor selecta 13 candidaţi. Situată la 13%, participarea acolo în 2014 a fost chiar mai scăzută decât în Republica Cehă.
În Letonia, 1,6 milioane de alegători pot selecta opt europarlamentari, în timp ce cei 370.000 de alegători din Malta alţi şase.
Votul din Malta este neobişnuit în UE, în timp ce permite vârsta minimă la 16 ani. De asemenea, Malta se bucură de una dintre cele mai ridicate rate de participare, de aproape 75% în 2014, chiar dacă votul nu este obligatoriu, aşa cum se întâmplă în alte state membre
Alegeri europarlamentare - Astăzi se votează în Letonia, Malta şi Slovacia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
20

1.630
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
1.630

17
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
17

58
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
58

54
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
54

1.911
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.911

609
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
609

33
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
33

1.754
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.754

2.894
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.894

150
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
150

3.680
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.680

84
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
84
















Comentează