Seria literară "Millennium", un veritabil succes editorial la scară planetară, include începând de joi cinci romane, odată cu lansarea - mult mai puţin somptuoasă în comparaţie cu lansările precedentelor cărţi din franciză - a volumului "The Girl Who Takes an Eye for an Eye", informează AFP preluat de agerpres.
Noul volum promite să dezvăluie misterele care înconjoară copilăria eroinei principale, piratul cibernetic Lisbeth Salander, dar şi simbolistica spectaculosului ei tatuaj în formă de dragon.
După lansarea fastuoasă din 2014 a celui de-al patrulea volum din serie ("The Girl in the Spider's Web"), care a inclus o promovare susţinută a scriitorului David Lagercrantz prin numeroase conferinţe de presă, interviuri şi sesiuni de autografe organizate la miezul nopţii, editorii scandinavi au optat pentru o strategie marcată de moderaţie: nicio apariţie publică a scriitorului danez înainte de debutul unui turneu literar în Danemarca pe 10 septembrie.
Această relaxare a strategiei de lansare i se potriveşte foarte bine lui David Lagercrantz, un scriitor nonşalant, care preferă adeseori să ignore criticile ce îi sunt aduse, inclusiv din partea acelora care nu i-au iertat niciodată îndrăzneala de a prelua franciza "Millennium" de la Stieg Larsson, creatorul acesteia, decedat în 2004 imediat după predarea primelor trei manuscrise din serie.
Noul volum, aşteptat cu nerăbdare de fani, nu are însă acelaşi ton exploziv ca precedentul, lansat în 2015, primul ce a fost scris de Lagercrantz în cadrul francizei "Millennium".
"Atunci, toată lumea era foarte curioasă. Voia să ştie dacă va reuşi. Acum, totul a devenit mai banal, oamenii iubesc deja aceste personaje şi vor doar să citească despre aventurile lor", a declarat pentru AFP Kerstin Bergman, profesoară de literatură la Universitatea Lund, specializată în romane poliţiste nordice, un gen literar care combină intrigile poliţiste şi critica socială.
"A fost un bun roman poliţist. Foarte diferit de cele ale lui Stieg Larsson. Am descoperit personaje introspective", a adăugat ea.
Al patrulea volum din seria "Millennium" s-a vândut în 6 milioane de exemplare pe plan mondial, iar specialiştii se aşteaptă ca David Lagercrantz să confirme aşteptările cu noul roman.
"Să continui seria aşa cum a făcut-o el, este extrem de neobişnuit (...) este un proiect exclusiv comercial, dar alegerea lui Lagercrantz este fără îndoială cea mai bună", a adăugat Kerstin Bergman.
În volumul "The Girl Who Takes an Eye for an Eye", personajul Lisbeth Salander ajunge la închisoare. "În cea mai dură închisoare pentru femei, unde întâlneşte imediat foarte multe probleme", dezvăluia scriitorul suedez în primăvara acestui an. Alături de Lisbeth Salander, cititorii îl vor regăsi, bineînţeles, pe Mikael Blomqvist, un strălucit jurnalist de investigaţie, care a avut parte de multe experienţe dificile.
Împreună, cei doi anchetează abuzurile pe care tânăra le-a suferit, reuşind să treacă, din nou, peste multe obstacole.
Deşi scriitorul suedez consideră că a evoluat foarte mult în ceea ce priveşte stilul de scriere, personajul Lisbeth i-a pus răbdarea la încercare.
Prezentarea acelei tinere femei cu un trecut terifiant a fost o adevărată problemă pentru Lagercrantz, care a ales să construiască o eroină cu un profil diferit, "mai blândă, mai amabilă, mai delicată şi mai sensibilă decât aceea creată de Stieg Larsson", a dezvăluit scriitorul.
"Am vorbit cu medici, arhivari, cercetători în robotică, bloggeri singhalezi ameninţaţi cu moartea, am vizitat închisoarea din Hall (în Suedia, n.r.) şi am făcut în permanenţă căutări pe Google", a recunoscut scriitorul pe site-ul editurii sale.
Romanul "The Girl Who Takes an Eye for an Eye" a fost cumpărat deja în 34 de ţări. Joi, 7 septembrie, el este lansat în 26 dintre ele, inclusiv în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Franţa.
După ce a devenit celebru la vârsta de 49 de ani contribuind la publicarea autobiografiei fotbalistului Zlatan Ibrahimovic, David Lagercrantz a acceptat cu entuziasm să continue seria "Millennium" şi să preia astfel ştafeta de la Stieg Larsson, decedat în urma unei crize cardiace în 2004 la scurt timp după ce a predat editurii Norstedts manuscrisele primelor trei cărţi din această franciză - "The Girl with the Dragon Tattoo", "The Girl Who Played with Fire" şi "The Girl Who Kicked the Hornets' Nest". Publicate în 2005, 2006 respectiv 2007, cele trei cărţi s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial.
David Lagercrantz, aflat sub contract cu editura Norstedts şi care urmează să scrie încă o carte în această serie, spune că va fi ultimul scriitor care va publica un roman în franciza "Millennium".
Al cincilea roman din seria Millennium apare joi în 26 de ţări
Explorează subiectul
Articole Similare

1.395
Dan Negru, ironii la adresa concurenței după ce emisiunea lui Măruță a dispărut și a văzut audiențele: 'Cătăline, hai înapoi. N-a meritat schimbarea'
1.395

12
RoPower Nuclear CEO: SMR Doicesti positions Romania as leader in next-generation nuclear technology
12

4
Kylie Minogue a devenit o personalitate şi în industria vinurilor
4

12
Planete distribuite în mod dezordonat într-un sistem stelar îi intrigă pe astronomi (studiu)
12

7
Pini-umbrelă emblematici, tăiaţi în apropiere de Colosseum din Roma
7

10
Galeria Denon de la Muzeul Luvru, avariată de o scurgere de apă; Tabloul "Mona Lisa" nu a fost afectat
10

11
Yuko Yamaguchi, al treilea designer de creaţie al personajului Hello Kitty, se retrage din activitate după 46 de ani
11

53
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
53

6
Musicalul "Familia Addams" va avea două reprezentaţii în luna martie, la Palatul Naţional al Copiilor
6

11
Teatru, dans, muzică şi poezie la spectacolele primăverii, desfăşurate la Cazinou
11

9
"Eros arcaşul şi chinurile dragostei" - exponatul lunii februarie la Muzeul de Istorie şi Arheologie
9

15
Anul Brâncuşi/ Lucrările care vor alcătui expoziţia "Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului" au ajuns la Roma
15

4
BBC intenţionează să îşi reducă costurile cu 10% în următorii trei ani
4

















Comentează