Zborurile charter din şi către România au înregistrat întârzieri considerabile, în iulie, care i-au pus pe turiştii români în situaţia să aştepte zeci de minute în aeroporturi, potrivit unui comunicat al AirHelp în care se mai precizează că dintre cele 320 de zboruri charter, 40 nu au plecat la ora programată, având întârzieri totale de peste 600 de minute.
Cele mai multe zboruri afectate de întârzieri au fost pe rutele: Bucureşti Otopeni-Tenerife- 13 curse decolate cu întârziere; Tenerife-Bucureşti Otopeni - 11 curse care au decolat cu întârziere; Bucureşti Otopeni-Palma de Mallorca - 5 curse decolate cu întârziere; Palma de Mallorca-Bucureşti Otopeni - 5 curse decolate cu întârziere; Bucureşti Otopeni-Antalya - 5 curse decolate cu întârziere; Antalya-Bucureşti Otopeni - o cursă decolată cu întârziere.
Potrivit comunicatului, cea mai mare întârziere, de 15 ore, a avut-o cursa charter Timişoara - Antalya, operată de compania turcească Freebirds Airlines. Defectarea unei aeronave a afectat 180 de pasageri care urmau să plece în vacanţă pe litoralul turcesc şi alţi 100 de turişti care urmau să se întoarcă din concediu. Situaţia s-a repetat la câteva săptămâni distanţă, pe aceeaşi cursă charter operată de aceeaşi companie aeriană, când 180 de turişti români au fost nevoiţi să aştepte în jur de cinci ore îmbarcarea pe zborul spre Antalya.
În cazul întârzierii cursei mai mult de trei ore, anulării sau suprarezervării unui zbor, pasagerii au dreptul la despăgubiri de până la 600 de euro, garantate de Uniunea Europeană prin Directiva 261/2004.
"Indiferent că este zbor regulat sau zbor charter, încurajăm turiştii români să îşi ceară drepturile. Pentru a-i ajuta să obţină cât mai repede compensaţiile pentru zboruri afectate, noi, la AirHelp, am integrat în aplicaţia AirHelp un instrument care analizează rezervările de zbor pe care pasagerii le au în conturile lor de G-mail, Yahoo! Mail sau Outlook şi care îi anunţă aproape în timp real dacă zborul lor este eligibil pentru despăgubiri şi câţi bani pot primi", explică Ştefan Radu, country manager AirHelp România.
Potrivit legislaţiei europene, oricare cetăţean (indiferent de naţionalitate) are dreptul la despăgubiri care pot ajunge la 600 de euro. Condiţia este ca pasagerul să părăsească UE cu orice companie aeriană, de linie sau low-cost, sau să sosească în UE cu o companie aeriană, de linie sau low-cost, înregistrată în UE (sau Islanda, Norvegia sau Elveţia).
În ultimii trei ani, peste 120.000 de pasageri din România au fost afectaţi de zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Dacă ar aplica pentru despăgubiri ar fi despagubiţi cu 34 de milioane de euro.
AirHelp: 40 din 320 de zboruri charter nu au plecat la ora programată, în iulie
Explorează subiectul
Articole Similare

714
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
714

59
Încep lucrările la un nou tunel pe Secţiunea Boiţa-Cornetu
59

27
An record pentru turismul bulgar: Aproape un milion de români au vizitat ţara în 2025
27

41
Ministrul Energiei, despre preţul gazelor: Am găsit o formulă, oarecum hibridă/ Dacă vine un preţ mai mare decât 0,31 lei pe kW, diferenţa o plăteşte tot statul român
41

743
ANPC a declaranșat războiul: Amenzile date în ianuarie au crescut cu 90%, controalele aproape s-au dublat
743

4.253
Piața imobiliară scapă de sub control: prețul locuințelor explodează, o garsonieră ajunge și la 120 de mii de euro
4.253

55
Ministrul Finanţelor: Prioritatea rămâne continuarea disciplinei bugetare şi relansarea economiei pe baze sustenabile
55

62
Ministrul Sănătăţii propune organizarea de consorţii între spitale: Orgoliile trebuie să înceteze - În Timişoara sunt şase secţii de Chirurgie / Alfred Simonis: Abordarea mea faţă de Primăria Timişoara este să încercăm să-i convingem, să nu-i aricim
62

30
24 de acţiuni de amploare privind infracţiuni economice; măsuri asigurătorii de peste 93 de milioane de lei
30

17
ANPC anunţă o creştere cu 41% a controalelor realizate în luna ianuarie, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut / Valoarea totală a amenzilor, creştere cu 90%
17

2.893
Minerale rare, documente secrete și un proiect pe termen lung. De ce devine Bihor Sud un punct strategic pentru România
2.893

53
Țara are brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei
53

38
Guvern, după preluarea portului din Republica Moldova: Va contribui la dezvoltarea capacităţilor maritime şi la consolidarea rolului Portului Constanţa în regiunea Mării Negre - Pârghii suplimentare pentru sprijinirea procesului de reconstrucţie a Ucrainei
38

















Comentează