Un agent de poliţie din cadrul IPJ Giurgiu a fost reţinut pentru infracţiuni de corupţie după ce ar fi comis 19 acte materiale de luare de mită în formă continuată şi ar fi divulgat unele informaţii secrete de serviciu sau nepublice cu privire la controale ce urmau a fi efectuate la depozite de material lemnos, potrivit Agerpres.
"Ofiţeri de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au efectuat joi, 30 iunie, activităţi procedurale într-o cauză penală având ca obiect infracţiuni de corupţie. Astfel, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, un altul de percheziţie auto şi au ridicat înscrisuri de la o instituţie publică. În cauză, este vizat un agent de poliţie din cadrul IPJ Giurgiu - Serviciul Ordine Publică. Infracţiunile reţinute în sarcina acestuia sunt luare de mită în formă continuată, respectiv 19 acte materiale, trafic de influenţă şi divulgarea unor informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată, respectiv patru acte materiale", se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu .
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada aprilie 2021- iunie 2022, agentul de poliţie, cu atribuţii de serviciu pe linia controlului şi constatării infracţiunilor, respectiv a contravenţiilor la regimul silvic, pe raza judeţului Giurgiu, a pretins şi primit, cu titlu de mită, de la administratorii sau reprezentanţii unor depozite de material lemnos, sume de bani şi foloase, în valoare totală de 29.120 lei şi, de asemenea, a divulgat acestora informaţii cu privire la controale ce urmau a fi efectuate.
Totodată, în cauză, autorităţile mai efectuează acte de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională a altor cinci persoane.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a emis o ordonanţă de reţinere faţă de agentul de poliţie pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca instanţa să dispună măsuri procesuale în consecinţă.
Agent de poliţie reţinut pentru luare de mită şi divulgarea de informaţii despre controale la materialul lemnos
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Dezvăluiri din dosarul crimei care a îngrozit Prahova. Ucigașul femeii însărcinate: 'Ea trebuia să vină cu mine, dar m-a refuzat, deci este vinovată'
16

1.373
Nervi întinși la maximum din cauza zăpezii: Un bărbat nemulțumit de cum s-a deszăpezit strada lui a amenințat muncitorii cu un pistol
1.373

1.847
Risc major pentru România, dacă rămâne în afara zonei euro! Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, pune punctul pe i
1.847

5.923
Percheziții într-un dosar de proxenetism: Văduva lui Gabriel Cotabiță, printre persoanele reținute. O femeie de 80 de ani, considerată coordonatoarea principală (UPDATE)
5.923

2.370
Nu te grăbi să arunci zăpada: Cum o poți transforma într-un ajutor de nădejde pentru grădină
2.370

2.219
Centrul Capitalei, plin de zăpadă și bălți: Ciprian Ciucu cere deszăpezire urgentă și amenință cu amenzi operatorii din trei sectoare
2.219

144
Autobuz transformat în „bar pe roți”, descoperit în centrul Capitalei. Poliția a aplicat amenzi și a retras numerele
144

4.360
Expert american: România, a treia cea mai importantă țară din NATO. Care este motivul
4.360

2.598
După viscol, vine primăvara? Meteorologii anunță până la 14 grade Celsius, dar apar ploile
2.598

2.047
Tragedie în Prahova: Acoperișul unui saivan s-a prăbușit sub zăpadă. Zeci de animale au murit
2.047

3.983
Zgomotele centralei termice pe care nu trebuie să le ignori: Ce ascunde huruitul
3.983

2.477
Haos din cauza iernii: zboruri întârziate la Otopeni și porturi blocate / CNAIR anunță că nu mai sunt sectoare de drum închise - recomandări pentru șoferi (UPDATE)
2.477

1.950
Horoscopul zilei de 23 februarie 2026. Leii caută perfecțiunea. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
1.950

















Comentează