Săptămâna care începe se anunţă a fi una tensionată pentru Italia în condiţiile în care Comisia Europeană vrea să obţină luni răspunsul autorităţilor de la Roma la solicitările sale referitoare la proiectul de buget al ţării pentru 2019 iar Guvernul italian aşteaptă vineri verdictul agenţiei de rating Standard &Poor's, informează AFP preluată de Agerpres.
Premierul italian Giuseppe Conte a invitat mass media din străinătate la o conferinţă de presă organizată la Roma începând cu ora 10.00 GMT, data limită fixată de Comisie pentru a obţine precizări de la autorităţile italiene cu privire la acest proiect de buget considerat mult prea relaxat.
Îngrijorată de alegerile coaliţiei la putere la Roma, agenţia de evaluare Moody's a decis încă de vineri să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Italiei până la un pas deasupra categoriei investiţiilor speculative (junk bonds). Anterior, Moody's plasa obiecţiunile italiene la nivelul Baa2 iar Standard &Poor's atribuie Italiei un rating BBB.
"Cel mai probabil, Standard &Poor's va modifica perspectiva de la stabilă la negativă, dar va menţine ratingul la BBB", estimează economistul şef de la banca italiană UniCredit, Erik Nielsen, avertizând însă că deciziile agenţiilor de evaluare vor avea consecinţe importante pentru Italia deoarece îi vor determina pe institutorii instituţionali să evite Italia.
Principala îngrijorare a agenţiilor de rating şi a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Prin acest derapaj bugetar coaliţia la putere vrea să îşi pună în practică promisiunile electorale (ieşire la pensie mai uşoară, un venit suplimentar pentru persoanele defavorizate) şi să dea un impuls creşterii economice, via o cerere solidă şi mai multe investiţii.
Bruxellesul a solicitat însă joi autorităţilor de la Roma să îi ofere "clarificări". Comisia a vorbit de un derapaj bugetar "fără precedent" şi a atras atenţia asupra riscului grav al nerespectării regulilor europene. În aceste condiţii, Executivul comunitar ar putea respinge proiectul de buget al Italiei, ceea ce ar fi o premieră în istoria UE.
Sâmbătă, Guvernul italian a promis că va explica proiectul său de buget dar, totodată, şi-a reafirmat angajamentul de a rămâne în zona euro. "Cel mai important este să explicăm bugetul interlocutorilor noştri europeni" a declarat premierul italian, Giuseppe Conte.
Italia se confruntă cu o datorie publică de 2.300 miliarde euro, echivalentul a 131% din Produsul Intern Brut. În plus prognozele de creştere ale Guvernului Italiei sunt considerate mult prea optimiste (1,5% în 2019 faţă de 1% cât estimează majoritatea observatorilor, printre care şi Fondul Monetar Internaţional), ceea ce ar putea agrava şi mai mult deficitul.
În acest context, spread-ul, diferenţa între randamentul pentru obligaţiunile germane pe 10 ani şi cele italiene, s-a dublat de la 150 până la 315 puncte de bază, începând de la mijlocul lunii mai şi până în prezent. În aceiaşi perioadă Bursa de la Milano a pierdut 21,4% iar băncile, care deţine pachete de obligaţiuni italiene în valoare de aproape 400 miliarde euro au fost primele victime, sectorul înregistrând pierderi de aproape 35%.
Agențiile de rating pregătesc retrogradarea Italiei
Articole Similare

27
Prima Liturghie de Anul Nou a Papei Leon al XIV-lea: 'Lumea nu se salvează ascuţind săbii'
27

1.209
VIDEO Un important obiectiv turistic din Amsterdam a fost mistuit de flăcări. În urmă au rămas doar ruine
1.209

72
Emmanuel Macron, mesaj emoționant pentru victimele tragediei din Crans-Montana
72

28
A fost nevoie de 26 de ore pentru ca tot Pământul să treacă în 2026
28

83
Atac cu drone în Herson, de Anul Nou: Rusia raportează cel puțin 20 de morți
83

3.049
VIDEO 'A fost ca la Colectiv' - Român din Elveția, erou la Crans-Montana: A ajutat la evacuarea a peste 80 de oameni din barul care a explodat
3.049

3.216
Motivul pentru care Vladimir Putin a lansat acuzații false privind un atac asupra reședinței sale. Urmează un plan bine stabilit
3.216

4.383
VIDEO Anunțul terifiant făcut de autoritățile din Elveția pentru rudele morților de la Crans - Montana
4.383

109
Donald Trump îl atacă pe George Clooney după ce actorul a obținut cetățenia franceză
109

2.965
O țară vecină cu România reintroduce armata obligatorie: tinerii, chemați din nou în cazărmi
2.965

12.168
S-a aflat cauza incendiului din Elveția, în care au murit 40 de persoane - Primul anunț al anchetatorilor
12.168

12.197
Fără precedent, de 85 de ani: ce a făcut președintele Elveției, după explozia în care au murit 40 de oameni
12.197

6.161
Tragedia de la Colectiv s-a repetat în Elveția - Două tinere povestesc cum a început incendiul: Un ospătar ținea o lumânare…
6.161

















Comentează