Şapte membri ai unei singure familii, inclusiv copii, au murit în provincia Kapisa, din nord-estul Afganistanului, după ce acoperişul casei în care se aflau s-a prăbuşit din cauza ploilor torenţiale, transmite sâmbătă DPA, care citează oficiali afgani.
Conform unui reprezentant al poliţiei citat de DPA și preluat de Agerpres, acest incident s-a petrecut într-o vale din districtul Nijrab, înainte de răsărit.
Victimele sunt cei doi părinţi şi cei cinci copii ai lor, care dormeau când s-a prăbuşit acoperişul.
Ploile torenţiale şi inundaţiile au ucis cel puţin 56 de persoane în Afganistan în ultima săptămână, conform Autorităţii afgane pentru managementul dezastrelor.
Alte 30 de persoane sunt date dispărute de joi, după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au afectat 25 din cele 34 de provincii afgane.
În afara pierderilor de vieţi omeneşti, aproximativ 1.000 de locuinţe au fost distruse şi în jur de 3.000 de animale au murit, conform autorităţii pentru dezastre.
Provincia Herat (vest) a fost lovită puternic, sute de familii fiind nevoite să caute refugiu din calea apelor.
Astfel de episoade de inundaţii se produc anual în Afganistan, distrugând case, teren agricol şi infrastructura publică. În august 2020 s-au înregistrat peste 150 de decese în 13 provincii din cauza inundaţiilor. De asemenea, Afganistanul a trecut printr-un episod sever de inundaţii în 2019, când au fost distruse peste 10.000 de case şi au fost afectaţi în jur de 180.000 de oameni, conform datelor ONU.
Afganistan: O familie a fost ucisă de prăbuşirea acoperişului casei, din cauza ploilor puternice
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
14

148
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
148

83
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
83

384
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
384

288
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
288

62
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
62

35
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
35

528
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
528

781
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
781

44
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
44

740
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
740

613
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
613

709
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
709
















Comentează