Aeroportul internaţional Madrid Barajas din Spania este operaţional, cu două piste funcţionale, iar activitatea revine treptat la normal după ce zăpada depusă în urma ninsorii abundente din weekend a fost curăţată, a declarat luni ministrul Transporturilor, Jose Luis Abalos, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Aeroportul a fost închis sâmbătă şi duminică după ce oraşul a fost afectat de cea mai gravă furtună de zăpadă din ultimele decenii.
Şcolile din Madrid au fost închise luni, iar unele supermarketuri au rămas fără produse proaspete, dar majoritatea curselor feroviare şi a zborurilor au fost reluate după furtuna de zăpadă care a afectat în special capitala şi alte câteva regiuni, notează Reuters.
Furtuna, care a adus până la 50 de centimetri de zăpadă în Madrid, a zădărnicit eforturile Spaniei de a spori ritmul programului de vaccinare împotriva noului coronavirus, în contextul creşterii numărului cazurilor de infectare.
Un lot nou de vaccinuri care trebuia să aterizeze în Madrid a fost direcţionat luni către Vitoria, în nordul ţării, însă autorităţile au indicat că vaccinările în centrele de îngrijire şi spitale au continuat conform planificării.
Operatorul feroviar Renfe a declarat că toate liniile feroviare de mare viteză sunt operaţionale, cu excepţia conexiunilor Madrid-Barcelona, care se preconizează că vor fi reluate în cursul după-amiezii.
Aeroportul Madrid Barajas îşi reia activitatea după ninsorile abundente
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează