Aeroportul internaţional Ngurah Rai din insula turistică indoneziană Bali rămâne închis miercuri, pentru a treia zi, ca urmare a menţinerii gradului de alertă la nivel maxim în faţa riscului de erupţie a vulcanului Agung, care împrăştie de sâmbătă lavă şi cenuşă, au anunţat autorităţile, citate de agenţia DPA, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Nugroho, a anunţat că Aeroportul Internaţional Ngurah Rai, situat în apropiere de Denpasar, capitala provinciei Bali, va rămâne închis până joi, ora locală 7.00 (23.00 GMT, miercuri).
''Cenuşa vulcanică aflată la înălţimea de 25.000 de picioare (7.600 de metri) este purtată către sud-vest, atrasă de ciclonul tropical Cempaka'', a precizat acesta.
Ploi torenţiale declanşate de ciclonul Cempaka au produs inundaţii şi alunecări de teren în urma cărora unsprezece persoane şi-au pierdut viaţa săptămâna aceasta pe insula principală indoneziană Java, a adăugat Sutopo.
Intensificarea activităţii vulcanului Agung de 3.142 de metri înălţime a determinat autorităţile să crească, luni, nivelul de alertă de la 3 la 4, maxim, în Bali, şi să ordone evacuarea a aproape 100.000 de persoane aflate în zona de excludere din jurul craterului vulcanului.
Ploaia a spălat cenuşa depusă pe sol, ceea ce a dus la formarea de şuvoaie noroioase care s-au scurs pe mai mulţi kilometri pe pantele vulcanului.
Sutopo a declarat că până în prezent aproape 39.000 de persoane s-au refugiat în adăposturi temporare.
Un vulcanolog guvernamental, Gede Suantika, a declarat marţi că muntele Agung a intrat într-o ''fază critică'', iar o erupţie mai mare s-ar putea produce oricând.
După închiderea operaţiunilor pe Aeroportul internaţional Ngurah Rai, cursele locale şi internaţionale au fost direcţionate către aeroporturile din Surabaya, capitala provinciei Java de Est, Makassar, capitala provinciei Siulawesi de Sud, insula Lombok, Banyuwangi în estul provinciei Java de Est sau Kupang din Nusa Tenggara de Est.
Agung este unul dintre cei 129 de vulcani activi din Indonezia, un vast arhipelag însumând 17.500 de insule.
Vulcanul a erupt ultima dată pentru o perioadă de aproape un an în 1963 şi 1964, provocând moartea a aproape 1.600 de persoane.
Agung s-a "trezit" în luna septembrie, iar, la acel moment, autorităţile au decretat nivelul maxim de alertă, 140.000 de persoane fiind evacuate. O lună mai târziu, situaţia s-a calmat şi mulţi locuitori s-au întors la casele lor. Vulcanul Agung a erupt din nou marţea trecută forţând 25.000 de persoane să se pună la adăpost.
Indonezia se întinde peste Inelul de Foc al Pacificului, la intersecţia mai multor plăci tectonice, iar aici se produce 90% din activitatea seismică a lumii, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Aeroportul din Bali rămâne închis din cauza vulcanului Agung, aflat în 'fază critică'
București
9°C
Articole Similare

15
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
15

1.628
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
1.628

21
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
21

42
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
42

3.926
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
3.926

4.549
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
4.549

120
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
120

137
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
137

114
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
114

8.374
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
8.374

2.840
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.840

106
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
106

4.322
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
4.322
















Comentează