Adélaide de Clermont-Tonnerre, directoare de redacţie la revista 'Point de vue', este câştigătoarea Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze pentru volumul 'Le Dernier des nôtres', a informat joi Academia citată de AFP.
Adélaide de Clermont-Tonnerre, 40 de ani, a fost aleasă din primul tur cu 11 voturi faţă de cinci pentru Benoît Duteurtre ('Livre pour adultes') şi trei pentru Sylvain Prudhomme ('Légende').
Primul ei roman 'Fourrure' (2010) a fost recompensat cu cinci premii, printre care premiul Maison de la presse, şi a fost finalist al premiului Goncourt du Premier Roman. 'Le Dernier des nôtres', al doilea său volum apărut la editura Grasset, are toate ingredientele 'romanului popular'.
În aproape 500 de pagini, romanul prezintă povestea unui tânăr ambiţios care se îndrăgosteşte la New York, la sfârşitul anilor 1960, de fata unui miliardar. Personajul romanului, Werner Zilch, este cetăţean american după adoptarea sa de o familie americană.
Însă Werner, tânărul agent imobiliar cu ochi albaştri ca cerul, nu s-a născut pe pământ american. Mama sa grav rănită în timpul bombardamentul asupra oraşului Dresda în al doilea Război Mondial l-a adus pe lume ca printr-un miracol. Werner Zilch este un seducător irezistibil. Însă el se va îndrăgosti iremediabil când o va întâlni pe Rebecca Lynch.
Adélaide de Clermont-Tonnerre excelează în relatarea acestei povestiri de dragoste, care riscă uneori să devină siropoasă. Ea trece încet de la lecţia de istorie la thriller, îndreptându-se spre 'romanul popular' şi un final fericit.AGERPRES
Adélaide de Clermont-Tonnerre, câştigătoarea Marelui Premiu pentru roman al Academiei Franceze
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
14

10
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
10

34
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
34

90
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
90

14
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
14

55
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
55

50
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
50

15
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
15

25
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
25

18
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
18

41
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
41

20
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
20

29
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
29
















Comentează