Ministrul ceh al justiţiei, Tatana Mala, a demisionat luni, în urma unor acuzaţii de plagiat în teza sa de doctorat, la numai 13 zile după ce a preluat funcţia, informează DPA, care preia agenţia de presă cehă CTK, conform agerpres.
Mala, în vârstă de 36 de ani, este şi deputată din partea ANO, partid de guvernământ, de orientare populistă. Ea şi-a susţinut doctoratul în 2005 cu o lucrare despre condiţiile microclimatice de creştere a iepurilor şi susţine că nu a plagiat. Potrivit AFP, ea a declarat presei că a fost ţinta unei "campanii de calomnie respingătoare".
Universitatea Mendel din Brno a publicat o declaraţie conform căreia în 11 din cele 48 de pagini ale tezei de doctorat incriminate există "suprapuneri observabile" cu o altă lucrare, dar consideră că Tatana Mala a produs o teză originală. Au circulat şi informaţii despre nereguli în privinţa masteratului în dreptul familiei, obţinut de ea în 2011, la o universitate privată din Slovacia.
Guvernul minoritar al Cehiei, condus de premierul Andrej Babis, a depus jurământul pe 27 iunie, iar miercuri se va confrunta cu prima moţiune de cenzură. Din coaliţia guvernamentală fac parte şi social-democraţii, dar pentru a întruni majoritatea în parlament este nevoie şi de voturile comuniştilor. Prim-ministrul a anunţat că intenţionează să preia temporar şi portofoliul justiţiei şi va cere în acest sens aprobarea preşedintelui Milos Zeman. DPA reaminteşte că Babis este anchetat pentru deturnarea unor fonduri europene.
Acuzațiile de plagiat au determinat demisia ministrului ceh al justiției
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

335
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
335

3.619
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.619

7.997
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
7.997

4.147
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.147

3.981
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.981

62
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
62

8.315
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.315

181
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
181

2.685
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.685

623
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
623

1.693
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.693

1.830
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.830

12.564
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.564
















Comentează