Poliţiştii sibieni au identificat, în urma unei acţiuni de combatere a pirateriei rutiere desfăşurate în perioada 5-8 august, un număr de 20 de persoane, femei şi bărbaţi, care efectuau transport public de persoane fără a deţine autorizaţie în acest sens, potrivit unui comunicat transmis vineri de către IPJ Sibiu, potrivit Agerpres.
Acţiunile au vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de transport de persoane, diminuarea riscului de victimizare a populaţiei prin accidente rutiere, precum şi prevenirea şi combaterea activităţilor de natură evazionistă constând în lipsa evidenţierii şi declarării veniturilor obţinute şi, implicit, neachitarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor aferente.
La activităţile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi transporturi.
În perioada menţionată, poliţiştii sibieni au controlat peste 600 de autovehicule, au testat alcoolscopic 470 de conducători auto şi au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale.
"Cu ocazia verificărilor efectuate, au fost identificaţi 20 de sibieni, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 67 de ani, care efectuau contra cost transport public de persoane fără a deţine autorizaţie în acest sens. Cele mai folosite rute au fost Sibiu - Roşia, Sibiu - Agnita, Sibiu - Şura Mare, Sibiu - Mediaş, Mediaş - Brateiu, tur - retur, şoferii 'de ocazie' fiind depistaţi îndeosebi la intrările / ieşirile din municipiile Sibiu şi Mediaş. 'Piraţii rutieri' identificaţi de poliţişti au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 - 5.000 de lei. În plus, maşinile au fost imobilizate în urma reţinerii certificatelor de înmatriculare şi plăcuţelor cu numerele de înmatriculare , în activitatea ilegală de transport fiind utilizate autovehicule de capacitate 4+1", mai relatează comunicatul IPJ Sibiu.
Acțiune a poliției pentru depistarea șoferilor care fac transport ilegal de persoane - 20 de şoferi au fost identificați la Sibiu
București
9°C
Articole Similare

940
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
940

537
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
537

28
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
28

3.303
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.303

2.150
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.150

50
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
50

3.572
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.572

69
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
69

6.936
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.936

2.552
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.552

68
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
68

75
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
75

2.533
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.533
















Comentează