Acordul UE–Mercosur, la un pas de vot: Miniștrii Agriculturii, convocați la discuții decisive

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 06-01-2026 16:43

Article thumbnail

Sursă foto: revista-ferma.ro

Uniunea Europeană i-a convocat miercuri pe miniştrii Agriculturii din statele membre pentru o ultimă rundă de discuţii, în încercarea de a convinge Italia şi alte state membre ezitante să semneze un acord de liber schimb controversat cu blocul Mercosur, transmite Reuters

Italia şi Franţa au spulberat luna trecută speranţele pentru încheierea unui acord până la finele anului 2025, declarând că nu sunt pregătite să susţină acordul convenit de executivul comunitar până când temerile fermierilor cu privire la un aflux de "mărfuri ieftine" din Mercosur, cum ar fi carnea de vită şi zahărul, nu vor fi rezolvate.

Toţi cei 27 de miniştri ai Agriculturii din UE au fost invitaţi la reuniunea de la Comisie, a anunţat marţi preşedinţia cipriotă a UE, deşi nu este încă clar câţi vor participa.

Comisarii europeni pentru agricultură, comerţ şi sănătate sunt aşteptaţi să ofere asigurări cu privire la finanţarea viitoare pentru fermieri în cadrul Politicii Agricole Comune a UE, inclusiv un fond de criză de 6,3 miliarde de euro inclus în următorul buget al UE.

Decizia Comisiei de a uni fondurile regionale de coeziune şi fondurile PAC în următorul buget pe şapte ani a alarmat statele unde agricultura are o pondere importantă.

De asemenea, miniştrii europeni ai Agriculturii vor revizui controalele la import, inclusiv nivelurile maxime admise de reziduuri de pesticide, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni.

"Este un moment critic pentru a discuta cererile fermierilor", a declarat unul dintre diplomaţi, adăugând că se aşteaptă ca executivul comunitar să trimită o scrisoare statelor membre prin care să confirme sprijinul pentru venitul fermierilor.

Executivul UE, susţinut de susţinătorii acordului UE-Mercosur, precum Germania şi Spania, încearcă să obţină o majoritate calificată a 15 state membre UE, reprezentând 65% din populaţia UE, necesară pentru ca Bruxellesul să semneze acordul cu blocul Mercosur, posibil chiar în data de 12 ianuarie.

Susţinătorii spun că acordul cu blocul Mercosur, care a fost elaborat timp de 25 de ani şi ar fi cel mai mare din UE în ceea ce priveşte reducerile tarifare, este vital pentru stimularea exporturilor afectate de taxele de import din SUA şi pentru reducerea dependenţei de China prin asigurarea accesului la minerale critice.

În condiţiile în care Polonia şi Ungaria se opun acordului, iar Franţa îl critică, poziţia Italiei va fi un hotărâtoare în ceea ce priveşte semnarea acordului. Un vot este aşteptat vineri.

Comisia a purtat discuţii cu statele membre în ultimele două săptămâni, iar blocul comunitar este pe cale să semneze acordul în curând, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Italia nu se opune acordului, au declarat marţi două surse italiene pentru Reuters, dar vrea asigurări - în special privind reciprocitatea - astfel încât produsele agricole importate să respecte standardele UE de sănătate şi mediu. Aceste aspecte urmează să fie discutate miercuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri