O persoană a decedat, iar şase, între care trei copii, au fost rănite într-un accident care s-a produs marţi dimineaţă în localitatea Cotorca, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Conform sursei citate, în eveniment au fost implicate două autoturisme şi şapte persoane.
În urma impactului, două persoane au rămas prinse între fiarele maşinilor, fiind scoase de către echipele de intervenţie.
Una dintre aceste persoane, o femeie de 45 de ani, a decedat, iar cealaltă, care era semiconştientă, a fost monitorizată şi evaluată, ulterior fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
De asemenea, trei copii de 7, 11 şi 17 ani, care erau conştienţi, cooperanţi şi neîncarceraţi au fost monitorizaţi de echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportaţi la Spitalul Municipal Urziceni şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Celelalte două victime conştiente au fost monitorizate la locul intervenţiei, una dintre ele fiind preluată şi transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar cea de-a doua a refuzat transportul la spital.
La locul evenimentului au fost alocate imediat trei echipaje de salvatori, din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Buzău, un echipaj al SAJ Ialomiţa şi elicopterul SMURD Bucureşti.
Accident mortal în Ialomița: 7 victime, între care trei copii
București
4°C
Articole Similare

514
Tragedie în parcarea unui mall din Craiova: o fetiță de patru ani a murit după ce i s-a făcut rău în mașină. A fost deschisă o anchetă
514

246
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
246

2.631
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
2.631

2.846
VIDEO Goleau bancomatele de bani, dar își umpleau și buzunarele: Un angajat care colecta sumele și un agent de pază, prinși de polițiștii din București
2.846

1.710
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.710

2.570
VIDEO Nicușor Dan dă primele indicații șefilor de Parchete: Top trei domenii pe care vrea dosare
2.570

689
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
689

2.414
VIDEO Nicușor Dan își apără alegerea pentru Parchetul General: „Am fost extrem de surprins de atacurile la adresa doamnei Chiriac”
2.414

27
Un bărbat suspectat că a vândut 'cristal' consumatorilor, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc
27

8.328
BREAKING | Președintele Nicușor Dan a semnat numirile la PÎCCJ, DNA și DIICOT, în ciuda avizelor CSM: „Nu sunt propunerile PSD-ului”
8.328

2.942
VIDEO România vrea să cumpere medicamente de 600 de milioane de euro de la Pfizer, în contul vaccinurilor: Bolojan explică
2.942

50
Autorităţile locale din Studina au anunţat anularea 'Horei satului', în lipsa bugetului şi din 'precauţie'
50

1.557
FOTO Simpatizant al mareșalului Antonescu, reținut de polițiștii Capitalei după ce a postat mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist pe rețelele sociale
1.557
















Comentează