FOTO Accident grav în județul Cluj: Cinci persoane, inclusiv doi copii, transportate la spital după coliziunea dintre două autoturisme

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 15-02-2026 12:44

Actualizat: 15-02-2026 12:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit duminică dimineața la un accident rutier produs pe raza localității Sânmărghita, comuna Mica, în urma coliziunii între două autoturisme, scrie Mediafax.

Echipajele de intervenție au găsit la fața locului două vehicule avariate, în interiorul cărora se aflau cinci persoane. Într-unul dintre autovehicule a fost descoperită o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care a rămas încarcerată. Pompierii au acționat prompt pentru descarcerarea victimei, aceasta fiind conștientă și cooperantă pe tot parcursul intervenției.

În urma impactului, un număr de cinci persoane au fost evaluate medical la locul accidentului, printre care se numără doi minori, ambii în vârstă de 6 ani, și un bărbat de 37 de ani. Ulterior, toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. A fost solicitat în sprijin și elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical Jibou.

Cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului continuă.

1ab0c64e7bc0956cc09fa7c7cc2aaaf7.jpg

Sursă foto: stiridecluj.ro

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri