Doi angajaţi feroviari au decedat şi cel puţin alte şapte persoane au fost rănite luni seară în Belgia după ce un tren tractat s-a desprins şi a rulat fără control pe o distanţă de 14 kilometri, transmite dpa, preluând o ştire a agenţiei Belga, scrie agerpres.ro.
Trenul fusese implicat în cursul dimineţii într-o coliziune cu un autovehicul la o trecere de nivel cu calea ferată în oraşul Morlanwelz. În urma ciocnirii, vehiculul a luat foc şi trenul a fost avariat.
În timp ce garnitura feroviară era tractată în cursul serii, s-a desprins şi a intrat într-un grup de muncitori care reparau linia. Două persoane au murit şi alte cinci au fost grav rănite.
Trenul a continuat să ruleze până când a lovit un tren de pasageri, rănind două persoane, printre care mecanicul locomotivei.
SNCB, compania de căi ferate naţională, şi Infrabel, care administrează infrastructura feroviară, au transmis 'sincere condoleanţe' familiilor şi rudelor victimelor, oferind sprijin tuturor celor afectaţi.
Accident feroviar în Belgia: Doi morți și șapte răniți
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

227
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
227

732
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
732

29
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
29

831
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
831

2.312
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.312

37
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
37

2.750
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.750

1.998
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.998

146
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
146

91
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
91

3.811
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.811

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.572
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.572
















Comentează