Patru angajaţi ai unei fabrici din Zlatna au suferit arsuri pe braţe şi faţă în urma autoaprinderii pastei de aluminiu dintr-un malaxor, la faţa locului deplasându-se joi pentru cercetări mai mulţi inspectori de muncă, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Izabella Ursaleş.
Potrivit acesteia, accidentul colectiv de muncă a avut loc miercuri noaptea la o societate din Zlatna care produce pigmenţi. Ursaleş a menţionat că în urma cercetărilor, care pot dura până la 15-20 de zile, se va stabili în ce context s-a produs autoaprinderea pastei de aluminiu în timp ce aceasta era manipulată de cei patru angajaţi într-un malaxor.
Pentru că au suferit arsuri pe faţă şi braţe, cei patru angajaţi au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la UPU, fără a rămâne însă internaţi. Ei au fost chemaţi pentru o evaluare medicală ulterioară.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Accident colectiv de muncă la o fabrică care produce pigmenţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

729
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
729

15
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
15

1.277
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
1.277

23
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
23

30
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
30

22
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
22

52
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
52

839
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
839

4.818
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
4.818

38
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
38

6.631
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
6.631

4.241
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.241

5.291
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.291
















Comentează