Academia Europeană de Film (EFA) a adoptat măsura fără precedent de a se alătura Academiei Ucrainene de Film într-un boicot global împotriva cinematografiei ruse, ca modalitate de protest faţă de invazia rusă în Ucraina, transmite marţi hollywoodreporter.com, citat de Agerpres.
Într-un comunicat dat publicităţii marţi, EFA anunţă că s-a "alăturat sancţiunilor globale care sunt în prezent în vigoare împotriva Rusiei" şi că "susţine pe deplin apelul lansat de Academia Ucraineană de Film cu privire la boicotul filmelor ruseşti".
Academia Ucraineană de Film a lansat apelul la boicot sâmbătă, la doar câteva zile după ce forţele ruse au invadat Ucraina.
"Academia condamnă cu fermitate războiul declanşat de Rusia - suveranitatea şi teritoriul ucrainean trebuie respectate. Acţiunile lui Putin sunt atroce şi complet inacceptabile şi le condamnăm cu fermitate", se precizează în comunicatul EFA. "Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este soarta ucrainenilor, iar inimile noastre sunt alături de comunitatea cinematografiei ucrainene. Suntem conştienţi că unii dintre membrii noştri luptă cu arma în mână împotriva agresorului. Din aceste motive, Academia exclude filmele ruseşti de la ediţia din acest an a European Film Awards şi susţinem fiecare element al acestui boicot", se mai arată în comunicat.
Academia Europeană de Film a prezentat scuze pentru că nu şi-a exprimat mai devreme susţinerea fără echivoc faţă de Ucraina. Luni, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a publicat o scrisoare deschisă în care a criticat răspunsul "ruşinos" şi timid al EFA în faţa agresiunii ruse. Chiar dacă EFA a condamnat imediat atacul Rusiei, instituţia nu a sprijinit iniţial boicotul sau alte sancţiuni împotriva Rusiei. În scrisoarea sa, cineastul ucrainean a anunţat că demisionează din EFA în semn de protest faţă de această lipsă de reacţie.
"Recunoaştem că această reacţie ar fi trebuit să se producă mai devreme, dar procesele noastre democratice au trebuit să fie respectate", a mai susţinut EFA marţi, adăugând că organizaţia profită acum de oportunitatea de a-şi "exprima fără echivoc protestul faţă de acest război abominabil şi de a reconfirma şi reitera solidaritatea sa completă şi totală cu eroicul popor ucrainean".
Academia Europeană de Film a adoptat măsura fără precedent și se alătură boicotului filmelor ruseşti
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

11
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
11

9
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
9

21
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
21

35
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
35

29
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
29

2.478
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.478

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

9
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
9

12
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
12

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

2.931
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.931

7.301
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.301
















Comentează