Nominalizările pentru cea de-a 92-a gală a Premiilor Oscar au fost anunţate luni şi, la fel ca întotdeauna, lista s-a dovedit insuficientă pentru toţi cei care ar fi meritat probabil să apară pe ea. DPA publică un material în care aduce în discuţie câteva absenţe surprinzătoare din rândul nominalizaţilor la premiile Oscar din acest an potrivit Agerpres
Una dintre marile absenţe este Jennifer Lopez, cu rolul secundar din "Hustlers" pentru care ar fi meritat o nominalizare la Oscar. Anul acesta se anunţa de bun augur pentru J-Lo. Abia ce a păşit în noul an şi frumoasa actriţă şi cântăreaţă latino a primit nominalizări la Globurile de Aur şi la premiile Sindicatului Actorilor de la Hollywood (SAG) cu rolul dansatoarei la bară din "Hustlers". De asemenea, recent s-a anunţat că J-Lo va susţine luna viitoare microrecitalul din pauza finalei Campionatului de Fotbal American (NFL). Acest început perfect de an pentru Jennifer Lopez a fost însă umbrit de absenţa vedetei de pe lista nominalizărilor la Oscar.
La categoria rol secundar feminin au fost nominalizate actriţele Kathy Bates, Laura Dern, Scarlett Johansson, Florence Pugh şi Margot Robbie.
Alţi iluştri absenţi sunt Christian Bale ("Ford v Ferrari"); Robert De Niro ("The Irishman"); Taron Egerton ("Rocketman"), sau Eddie Murphy, care ar fi meritat o nominalizare cu rolul din "Dolemite Is My Name".
Şi Jamie Foxx s-ar fi aşteptat la o nominalizare pentru rol secundar din filmul "Just Mercy". Actorul laureat al premiului Oscar a fost trecut cu vederea, deşi a fost nominalizat la gala premiilor SAG în rolul unui deţinut condamnat pe nedrept la moarte.
Din categoria film internaţional marele absent pare să fie "Atlantique", o producţie în regia cineastei franceze Mati Diop despre drama unui grup de muncitori în construcţii din Dakar, care lucrează pe şantierul unui bloc-turn futurist dar sunt lăsaţi fără salarii de mai multe luni şi decid să plece pe mare în căutarea unui viitor mai bun.
Documentarul "Apollo 11" este considerat marele absent al acestei categorii de Oscar, în timp ce "Frozen 2" nu a fost nominalizat la categoria filmelor de animaţie.
De asemenea, melodia "Spirit", de pe coloana sonoră a filmului "The Lion King", interpretată de Beyonce, a fost trecută cu vederea, fără să primească o "meritată" nominalizare la Oscar.
Tot la categoria mari absenţe, DPA include şi faptul că nicio regizoare nu a fost nominalizată la ediţia din acest an a premiilor Oscar.
Absenţele surprinzătoare din lista cu nominalizări la premiile Oscar
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
8

6
Festivalul FOMO 2026 anunță scenele și temele dedicate antreprenorilor români
6

17
Marele Lac Sărat ascunde un imens rezervor de apă dulce. O descoperire care ar putea salva Utah
17

16
Cinci scriitoare și patru traducătoare în finala International Booker
16

2.604
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
2.604

11
Violonistul Liviu Prunaru aduce muzica clasică în România prin turneul 'Concertmaestro'
11

32
La mai puțin de un an după reabilitare, Cetatea Poienari are nevoie din nou de reparații
32

38
Teatrelli spune 'nu' comasării culturale: Anulează spectacole pentru a atrage atenția asupra planului primarului general
38

35
Decizie surprinzătoare la BBC: Prezentatorul Scott Mills a fost concediat
35

28
Beach, Please! lansează o campanie de bilete cu reduceri de până la 50%
28

16
Papa Leon va purta crucea creştină în procesiunea 'Via Crucis' în Vinerea Mare
16

13
Corul Național de Cameră Madrigal va susține programe muzicale în șapte spitale din București
13

21
Sony anunță oprirea temporară a comenzilor pentru cardurile de memorie
21
















Comentează