Confruntările armate dintre forţele talibanilor afgani şi armata pakistaneză au continuat miercuri cu dueluri de artilerie şi lupte directe în mai multe puncte de-a lungul frontierei dintre Afganistan şi Pakistan, în a zecea zi a ostilităţilor, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
În ciuda luptelor de la graniţă, capitala afgană Kabul a avut o noapte relativ calmă după mai multe zile tensionate în care a fost survolată de avioane de luptă pakistaneze.
Ministerul afgan al Apărării a susţinut miercuri că trupele sale au capturat complet şapte avanposturi ale armatei pakistaneze. Aceasta din urmă a susţinut că a ucis 482 de combatanţi talibani de când a început acest conflict, în timp ce bilanţul victimelor recunoscut de guvernul taliban este de numai 13 militari şi 110 civili morţi.
Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) a confirmat până în prezent 146 de victime civile, inclusiv 42 de morţi şi 104 răniţi, dar avertizează că blocada zonelor unde se desfăşoară lupte împiedică verificarea amplorii tragediei.
Conflictul a fost declanşat pe 22 februarie prin atacuri pakistaneze asupra a ceea ce guvernul de la Islamabad a descris drept baze din estul Afganistanului ale insurgenţilor afiliaţi grupării Tehrik-e Taliban Pakistan (TTP), principala ramură a talibanilor pakistanezi.
Pakistanul acuză regimul de la Kabul că adăposteşte TTP pe teritoriul afgan pentru a lansa atacuri împotriva Pakistanului, ceea ce talibanii aflaţi la putere în Afganistan neagă categoric.





























Comentează