Zeci de mineri protestează, luni dimineaţă, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO) din municipiul Târgu Jiu.
Este a patra zi de proteste, manifestaţii având loc şi săptămâna trecută, începând de miercuri, când circa 300 de angajaţi ai CEO au protestat în faţa sediului societăţii din Târgu Jiu şi, la un moment dat, au blocat strada, transmite Agerpres.
Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că aproximativ 1.500 de angajaţi ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe perioadă determinată vor rămâne, de la începutul lunii aprilie, fără loc de muncă.
Conducerea societăţii a anunţat săptămâna trecută, în urma protestelor minerilor, că va fi efectuată, în perioada următoare, o analiză de personal la nivelul fiecărei subunităţi a CEO, în zonele în care activitatea se restrânge.
Potrivit reprezentanţilor companiei, la 25 februarie societatea înregistra circa 7.800 de angajaţi, din care 1.945 sunt salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată.






























Comentează