Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit din nou, miercuri dimineaţă, de la ora 9:00, la Palatul Victoria, pentru a finaliza proiectul bugetului de stat pe anul 2026.
Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit din nou pentru a finaliza proiectul bugetului de stat pe anul 2026
În timp ce liberalii pun accent pe dezvoltarea şi continuarea reformei administrative, social-democraţii insistă pe includerea măsurilor de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.
Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, preciza că noua proiecţie bugetară va fi realistă şi echilibrată şi va avea în vedere reducerea deficitului spre 6% din Produsul Intern Brut.
După ce forma finală a bugetului pe 2026 va fi agreată în coaliţie, proiectul va fi aprobat de Guvern şi trimis cât mai rapid către Parlament pentru dezbatere şi vot.
Ce s-a discutat la ultima ședință a coaliției pe tema bugetului
La ultima ședință a coaliției de guvernare pe tema Legii bugetului de stat, ministrul de Finanțe le-a prezentat un draft liderilor coaliției. Documentul, intrat în posesia STIRIPESURSE.RO, prezintă succint datele bugetare pentru fiecare minister și instituție subordonată Guvernului.
Surse politice ne-au explicat că liderii coaliției s-au uitat mirați la acest document, pentru că acesta nu cuprinde estimările de venituri și cheltuieli sau veniturile din încasări. Fără aceste date, nicio lege a bugetului nu poate fi construită.
Cine câștigă și cine pierde prin noua Lege a bugetului
Ministerul Muncii - 57, 7 miliarde de lei (față de 60,6 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Educației - 57, 3 miliarde de lei (față de 60,2 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Apărării - 44 miliarde de lei (față de 36,8 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Transporturilor - 37,4 miliarde de lei (față de 43, 2 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Afacerilor Interne - 34,7 miliarde de lei (față de 33 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Agriculturii - 25,9 miliarde de lei;
Ministerul Sănătății - 22 miliarde de lei (față de 23, 6 miliarde de lei în 2025)
Ministerul Dezvoltării - aproximativ 19 miliarde de lei (față de 21,2 miliarde în 2025)
Ministerul Fondurilor Europene - 11,9 miliarde de lei;
Ministerul Mediului - 5,7 miliarde de lei;
Ministerul Energiei - 5,6 miliarde de lei;
Serviciul Român de Informații – 5,1 miliarde de lei;
Ministerul Justiției - 4,1 miliarde de lei;
Ministerul Economiei - 3,3 miliarde de lei;
Ministerul Afacerilor Externe - 1,6 miliarde de lei;
Serviciul de Telecomunicații Speciale – 1,4 miliarde de lei;
Serviciul de Informații Externe – 802 milioane de lei;
Serviciul de Pază și Protecție – 406 milioane de lei;
Citeș continuarea AICI despre discuțiile pe Legea Bugetului și vezi draftul DOCUMENTULUI





























Comentează