Nouă migranţi care încercau să ajungă în Europa la bordul unei ambarcaţiuni şi-au pierdut viaţa duminică atunci când vasul lor s-a scufundat pe coasta mediteraneană a Turciei, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, citată de AFP.
Agerpres notează că ambarcaţiunea cu 15 persoane la bord s-a confruntat cu dificultăţi în largul provinciei Antalya, a indicat agenţia de presă turcă. Doar cinci persoane au putut fi salvate, restul fiind date dispărute. Şase copii şi o femeie sunt printre cei nouă morţi, a precizat Anadolu.
Migranţii, a căror naţionalitate nu a fost încă clarificată, voiau să ajungă în Europa, dar traiectoria lor nu pare clară, potrivit agenţiei de presă turce Dogan.
Cel mai apropiat teritoriu european este mica insulă greacă Kastellorizo, în largul staţiunii balneare turceşti Kas.
Peste un milion de persoane, dintre care multe au fugit din calea războiului în Siria, au ajuns în Grecia, plecând din Turcia în 2015. Numărul persoanelor care încearcă să traverseze, adeseori periculos, Marea Mediterană a scăzut puternic în urma acordului încheiat cu Turcia în 2016.
Dar observatorii remarcă faptul că numărul persoanelor care încearcă să ajungă din nou în Occident prin Mediterana a început să crească în ultimele luni. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), 10.948 de persoane au reuşit în primele luni ale acestui an să traverseze marea spre Grecia, mult mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Treizeci şi cinci de oameni au murit pe drum.
În principal, migranţii proveneau din Siria, Eritreea, Irak şi Afganistan; această rută de emigrare a fost de asemenea utilizată de turcii care au fugit din ţară din calea represiunilor lansate după tentativa de lovitură de stat în 2016.
9 migranți s-au înecat în Mediterana, în timp ce încercau să ajungă în Europa prin Turcia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
20

1.630
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
1.630

17
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
17

58
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
58

54
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
54

1.911
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.911

609
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
609

33
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
33

1.754
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.754

2.894
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.894

150
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
150

3.680
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.680

84
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
84
















Comentează