82 de finalişti la Festivalul de muzică populară pentru copii şi tineri 'Florile Ceahlăului' - Sectțiunile festivalului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-03-2026 14:46

Article thumbnail

Sursă foto: CJ Maramures

Ediţia din acest an a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri "Florile Ceahlăului", la care în urma preselecţiei naţionale participă 82 de finalişti, debutează vineri, la Piatra-Neamţ, potrivit Agerpres.

Concursul, ajuns la ediţia cu numărul 36, se desfăşoară pe două secţiuni, respectiv canto tradiţional şi instrumente, ambele pe trei categorii de vârstă: 10-14 ani, 15-19 ani şi 20-25 ani.

Vineri şi sâmbătă are loc concursul, duminică fiind programată Gala laureaţilor.

Invitata de onoare este apreciata interpretă a folclorului românesc, Mioara Velicu. Concertul va beneficia de prezenţa Iulianei Tudor, în calitate de prezentatoare a evenimentului.

Juriul ediţiei curente, condus de etnomuzicologul Elise Stan, îi cuprinde pe Roxana Daniela Gibescu, Florentina Buzenschi, Delia Stoian Irimie, Liliana Maria Vlase, Laurenţiu Ursache, Ciprian Chiţu şi Ioan Bogdan Cudalbu.

Acompaniamentul din timpul competiţiei este asigurat de orchestra de muzică populară a Ansamblului "Floricică de la munte", avându-l ca dirijor pe Denis Samson.

Festivalul a debutat în anul 1968.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri