Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a anunţat, vineri, că 60 de angajaţi din cadrul instituţiei sunt cercetaţi într-un dosar penal privind fraude cu vouchere de vacanţă, potrivit Agerpres.
"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (...). Cercetările demarate vizează un număr de 60 de efective din cadrul Inspectoratului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, asemenea comportamente nu sunt tolerate în cadrul instituţiei.
"Menţionăm, în contextul dat, faptul că la nivelul instituţiei nu sunt tolerate comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere imaginii acesteia. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acordă sprijin anchetei demarate de către unitatea de parchet, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi deservirii intereselor justiţiei", se menţionează în comunicat.
60 de poliţişti clujeni sunt cercetaţi pentru fraude cu vouchere de vacanţă
Explorează subiectul
Articole Similare

217
Horoscopul zilei de 1 martie 2026. Gemenii au grijă de sănătatea lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
217

843
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
843

29
Litiera îți poate îmbolnăvi pisica: Felinele au foarte mare nevoie de un spațiu doar al lor bine organizat
29

1.577
Șefa Inspecției Judicare, replică la „referendumul” lui Nicușor Dan: „Să facă și justiția un referendum să vedem dacă poporul e mulțumit de măsurile luate de Guvern”
1.577

50
Morminte romane descoperite în zona Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Primarul acuză că se întârzie lucrările
50

1.202
Asociația personalului din justiție cere CCR să blocheze noile impozite locale: „Majorări cu efect de confiscare”
1.202

1.253
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.253

2.833
Ciprian Ciucu intervine după ce mai mulți primari au anunțat că vor să interzică păcănelele: 'Poate le mutăm'
2.833

2.020
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
2.020

91
Slanăfest 2026: Festivalul slăninii și al preparatelor tradiționale debutează la Târgu Mureș
91

2.615
Punct final în unul dintre cele mai absurde dosare DNA: Doi foști primari ai Timișoarei, declarați nevinovați
2.615

44
VIDEO Bărbat din Sibiu, reținut după ce a spart geamurile sediului PNL din Deva
44

7.646
OUG pe șest la pensiile magistraților: Guvernul modifică legea înainte de publicare și riscă un nou scandal constituțional / UPDATE
7.646

















Comentează