Un total de 12 proiecţii de filme româneşti şi latino-americane, unele în premieră şi cu o secţiune specială dedicată copiilor sunt propuneri din cele trei zile ale Festivalului de Film Cinelatino de la Zalău, eveniment ajuns la a IX-a ediţie, ce va avea loc în Clădirea Transilvania şi în Amfiteatrul din Parcul Central, între 3 şi 5 septembrie, conform agerpres.
"După un an de pauză, suntem fericiţi că putem redescoperi experienţa unică de a fi împreună şi a ne bucura de filme de calitate, cu un palmares important, filme cu mesaje puternice şi relevante pentru cele două culturi pe care compania noastră le îmbrăţişează. Putem face asta, respectând regulile de siguranţă şi sperăm ca publicul să se bucure de fiecare proiecţie, în aceasta primă ediţie post-pandemie", a declarat vineri, într-un comunicat de presă, Codruţa Hodrea, manager Relaţii cu comunitatea al TenarisSilcotub, susţinătorul evenimentului.
Potrivit sursei citate, noutatea ediţiei o reprezintă secţiunea dedicată copiilor, în cele trei zile de festival fiind sunt programate filme selectate pentru diferite categorii de vârstă.
De asemenea, filmele româneşti ocupă un loc central în programul festivalului, iar Cinelatino programează atât premiere, cât şi filme de colecţie, precum "Balanţa", în regia lui Lucian Pintilie - unul dintre cele mai bune filme româneşti ale tuturor timpurilor, conform criticilor, documentarul "România sălbatică", scurtmetrajul "Blid" sau "Berliner", al patrulea lungmetraj a regizorului Marian Crişan.
Nu în ultimul rând, spectatorii vor putea viziona şi filme din Columbia şi Argentina.
Toate proiecţiile festivalului de film Cinelatino au acces gratuit, în baza biletului comandat de pe www.eventbook.ro .
Eveniment este organizat de compania TenarisSilcotub, alături de fundaţia PROA, care are misiunea de a gestiona programele culturale ale Tenaris la nivel mondial şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, care organizează an de an Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău.
12 proiecţii de filme româneşti şi latino-americane sunt propuneri din cele trei zile ale Festivalului de Film Cinelatino de la Zalău
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

29
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
29

14
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
14

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

35
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
35

30
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
30

2.713
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.713

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

9
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
9

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

3.036
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.036

7.386
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.386
















Comentează