Zona verde din Campusul Universităţii Politehnica Bucureşti se va redeschide publicului larg, după o pauză de aproximativ doi ani, oferind locuitorilor Sectorului 6 un amplu spaţiu de recreere.
Potrivit unui comunicat al UPB, transmis AGERPRES, accesul bucureştenilor în această zonă va fi permis de luni până vineri, între orele 6,00 - 8,00, respectiv 17,00 - 22,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul 6,00 - 22,00.
Mai mult, în perioada vacanţelor intersemestriale şi a vacanţei de vară, programul va fi de luni până duminică între orele 6,00 - 22,00.
Această decizie a fost luată de conducerea UPB în baza acordului de parteneriat cu Primăria Sectorului 6 al Capitalei, protocolul de colaborare dintre cele două instituţii urmând să fie semnat miercuri de rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
După semnarea protocolului rectorul UPB şi primarul Sectorului 6 vor susţine o conferinţă de presă comună, începând cu ora 11,00.
Zona verde din Campusul Politehnica Bucureşti se redeschide pentru public
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

28
Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 113 ani de la înfiinţare
28

945
FOTO Accident teribil în Cluj: Traficul pe DN 1F e blocat, cinci bărbați sunt încarcerați / S-a solicitat elicopterul SMURD
945

26
Elevii de clasa a VIII-a află notele de la simularea Evaluării Naționale
26

58
Începe prohibiţia pescuitului la scrumbie şi rizeafcă
58

1.681
Ei și-au împărțit pumni, poliția le-a dat cătușe: Cum s-a încheiat răfuiala din plină stradă, de la Adjud
1.681

2.827
FOTO- VIDEO Situație de urgență în Vrancea - Zeci de oameni evacuați din calea inundațiilor
2.827

2.635
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.635

1.201
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
1.201

2.913
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
2.913

1.139
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.139

1.911
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.911

5.955
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
5.955

167
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
167
















Comentează