Franţa sărbătoreşte marţi Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară de 14 Iulie pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées, însă revenirea războiului la porţile Europei dă un caracter aparte acestei defilări, la care un loc de cinste îl vor avea ţările de pe flancul estic al NATO şi trupele franceze desfăşurate în această regiune, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele Emmanuel Macron va asista în cursul dimineţii la parada de pe Champs-Elysées, înainte de a da la ora 13:10 GMT, la posturile France 2 şi TFI, primul său interviu televizat de când a fost reales în aprilie, într-un context politic intern complex după ce coaliţia sa a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională în urma alegerilor din iunie.
Tema defilării din 2022 este 'Împărtăşim flacăra', o triplă referinţă la legătura armată-naţiune, la flacăra Rezistenţei întrupată de Hubert Germain - ultimul dintr-un grup de luptători decoraţi pentru că au ajutat la eliberarea Franţei de sub ocupaţie nazistă, decedat anul trecut -, şi la flacăra olimpică a cărei depozitară este Franţa până la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. De altfel, medaliaţi olimpici şi paralimpici vor face parte din cortegiu.
În total, în jur de 6.300 de persoane vor participa la parada din acest an, alături de 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.
Defilarea va fi deschisă de drapelele a nouă state invitate, majoritatea dintre ele vecine Rusiei sau Ucrainei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
Trupe franceze desfăşurate recent pe flancul de est al Europei le vor însoţi.
Franţa şi-a întărit considerabil misiunile de reasigurare în regiune de la începutul războiului. Aproximativ 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă în România la sfârşitul lui februarie, în cadrul NATO, iar Parisul este pregătit să suplimenteze acest contingent la nevoie.
Franţa participă, de asemenea, la misiuni de reasigurare terestră şi aeriană în Estonia şi avioane franceze de luptă Rafale contribuie la apărarea spaţiului aerian polonez.
Ţinând cont de războiul din Ucraina, dar şi de inflaţie, preşedintele Macron a anunţat o 'reevaluare' a legii de programare bugetară militară 2019-2025 pentru 'a ajusta mijloacele la ameninţări'. Bugetul armatei va ajunge în 2023 la 44 miliarde de euro, însă conflictul de mare intensitate din Ucraina a scos la iveală carenţele armatei franceze, mai ales în materie de muniţii.
Circa 125.000 de forţe de ordine au fost mobilizate în toată Franţa pentru a veghea la buna desfăşurare a sărbătorii naţionale, care va fi o ocazie pentru 'Vestele galbene' să manifesteze în capitală în cursul după-amiezii.
Focuri de artificii vor ilumina în cursul serii cerul Franţei, lovită de o caniculă puternică şi cu o mare parte a teritoriului ameninţată de incendii.
Parada din acest an va prilejui şi expunerea noilor echipamente ale armatei franceze, precum vehiculul blindat de recunoaştere Jaguar şi vehiculul blindat de nouă generaţie Griffon.
În schimb, elicopterul uşor Alouette şi avionul de apărare Mirage 2000C îşi vor face ieşirea din scenă.
Demonstraţia aeriană, la care vor participa mai multe aparate europene, va include pentru prima oară drona Reaper, folosită în Sahel împotriva jihadiştilor.
Spectacolul se va încheia cu un cântec compus special pentru această ocazie, intitulat 'France' şi interpretat de artista Candice Parise.
Preşedintele Macron le va vorbi apoi francezilor într-o discuţie televizată de 40 de minute, în care ar urma să fie abordată situaţia politică internă, agenda guvernului fragilizat de recentele alegeri legislative, măsurile ce vor fi luate pentru atenuarea consecinţelor economice şi sociale ale războiului asupra francezilor.
Ziua Națională a Franței - Paradă militară sub semnul războiului, la Paris. Militarii din flancul estic vor deschide defilarea
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

102
Rusia intervine în criza petrolului - Mesajul lui Vladimir Putin
102

64
Donald Trump spune că războiul împotriva Iranului aproape s-a încheiat
64

1.079
Arma cu care Ucraina vrea să lovescă inima Rusiei: Va putea lovi cu ușurință ținte din Moscova
1.079

2.334
Interceptare de comunicații criptate - Iranul ar fi activat „celulele adormite”
2.334

1.706
Vladimir Putin se oferă să vândă petrol și gaze naturale Europei, în plină criză din Orientul Mijlociu:
1.706

2.333
VIDEO Un meteorit a căzut peste o casă din Germania și a ajuns direct într-un dormitor: gaură în acoperiș
2.333

2.230
Rusia ajută Iranul în războiul din Orientul Mijlociu: Nu este un secret
2.230

1.127
Procurorul general din Teheran anunță că vrea să îi pună sub acuzare pe Trump și Netanyahu
1.127

3.191
Blocarea Strâmtorii Ormuz - Iranul avertizează petrolierele
3.191

166
Iranul reacționează la planul lui Macron: Nu va fi siguranţă în Ormuz atât timp cât va dura războiul
166

100
Președintele sirian își declară sprijinul pentru dezarmarea Hezbollah
100

1.785
Victor Orban îngheață prețurile la carburanți la sub 8 lei pe litru: Protejăm familiile
1.785

6.026
VIDEO Videoclipul postat de Casa Albă despre Iran stârnește furie: Transformă războiul într-un spectacol de divertisment - 'Nu v-am dat permisiunea'
6.026

















Comentează