Parlamentul a anunţat, marţi, înfiinţarea unui grup de lucru comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului care are ca scop accelerarea inovaţiei în domeniul prevenţiei, combaterii şi tratării cancerului în România.
Pe 4 februarie este marcată Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului.
Din acest grup fac parte senatori şi deputaţi din toate partidele politice. Coordonatorul grupului este Carmen-Ileana Mihălcescu, deputat PSD, şi are următoarea componenţă: Nicolae Bănicioiu - deputat PRO Europa, Dorel Florian Bodog - senator PSD, Florin-Corneliu Buicu - deputat PSD, Bianca-Miruna Gavriliţă - deputat PSD, Cristina-Mariana Stocheci - senator PSD, Petronela-Mihaela Csokany - deputat al grupului minorităţilor naţionale, Gabriel-Emanuel Botnariu - senator neafiliaţi, Laszlo Attila - senator UDMR, Petru Movilă - deputat PMP, Daniel Olteanu - deputat ALDE, Nicoleta Pauliuc - senator PNL, Gabriel-Marilen Pirtea - deputat PNL, Rareş Tudor Pop - deputat USR, Ana Adriana Săftoiu - deputat PNL, Florin-Vasile Stamatian - deputat PNL, Emanuel-Dumitru Ungureanu - deputat USR, Levente Vass - deputat UDMR, Adrian Wiener - senator USR, conform unui comunicat de presă transmis de Camera Deputaţilor.
Printre cele mai importante măsuri care se preconizează să fie luate, arată sursa citată, se află îmbunătăţirea cadrului legislativ actual, introducerea de tehnici şi instrumente inteligente de screening, diagnosticare şi tratament, extinderea infrastructurii din domeniul oncologic prin crearea de noi centre regionale de tratament integrat, asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice deja existente, scurtarea perioadelor de investigaţie medicală, actualizarea protocoalelor de tratament conform directivelor europene şi personalizarea terapiilor în funcţie de nevoile fiecărui pacient şi, nu în ultimul rând, sprijinirea tuturor campaniilor de educare şi conştientizare împotriva cancerului.
Grupul pentru combaterea cancerului răspunde iniţiativei Uniunii Europene de luptă împotriva cancerului la nivel european, fiind unul dintre primele grupuri parlamentare care s-au constituit cu acest scop.
"Problema cancerului este una de prioritate naţională. Iniţiativa parlamentară pleacă de la datele privind situaţia stării de sănătate a populaţiei, potrivit cărora cancerul este principala cauză a mortalităţii, după bolile cardiovasculare. Grupul îşi propune să realizeze o radiografie exactă a situaţiei privind incidenţa cancerului în România şi să centralizeze cele mai relevante date şi informaţii privind infrastructura oncologică actuală. În urma acestei evaluări, în colaborare cu instituţii publice şi private abilitate, precum şi cu cei mai buni specialişti în domeniu, se va elabora o strategie-cadru privind combaterea cancerului în România pentru următorii 10 ani - o alternativă inovativă de politică publică ce va propune măsuri eficiente menite să modernizeze calitatea actului medical oncologic şi să introducă mecanisme de educaţie preventivă la nivelul populaţiei", se precizează în comunicatul de presă.
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului - Parlamentul anunţă înfiinţarea Grupului pentru combaterea cancerului
București
2°C
Articole Similare

37
Affidea Hospitals ”Sfântul Sava cel Sfințit” rămâne alături de pacienți, de Paște
37

36
Nouă spitale din Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă asigură asistenţa medicală în perioada sărbătorilor pascale
36

56
Palatul Parlamentului, iluminat sâmbătă în albastru, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolii Parkinson
56

86
Medicul Radu Ţincu: "Nu trebuie să mâncăm la masa de Paşte în două ore cât în două zile"
86

2.611
FOTO Cum verifici dacă ouăle sunt proaspete sau stricate: testul care nu dă greș niciodată
2.611

434
Recuperare medicală la standarde de excelență, în spitalul „Sfântul Sava cel Sfințit” Affidea Hospitals cu planuri personalizate în regim intensiv
434

163
Două săptămâni fără internet pe telefon pot reduce declinul cognitiv
163

126
O pauză de două săptămâni de la internet pot inversa ani de declin cognitiv, arată un studiu
126

321
Ingredientul banal recomandat de specialiști pentru efectele sale antioxidante puternice
321

190
Studiu: Căsătoria reduce riscul de cancer cu până la 83%
190

2.079
Specialiștii dezvăluie obiceiurile care te ajută să suporți mai ușor căldura: cele trei practici recomandate pentru sezonul cald
2.079

90
Cercetătorii explică de ce la unele persoane medicamentele pentru obezitate funcționează mai bine
90

1.700
Moment de importanță maximă în medicină: începe primul studiu clinic pentru regenerarea celulelor umane
1.700
















Comentează