Cotidianul american 'The New York Times' a anunţat joi că numărul abonaţilor plătitori la ediţia sa online a depăşit pragul de un milion şi că acestora li se adaugă 1,1 milioane de abonaţi la versiunea tipărită care au acces şi la formatul digital, informează AFP.
'Este un moment major pentru activitatea noastră, lansată în 2011 şi care a avut o evoluţie crescătoare puternică şi constantă. Acest lucru ne situează într-o poziţie unică printre furnizorii mondiali de informaţie', a declarat Mark Thompson, preşedinte director general al New York Times Company. 'Credem că niciun alt organism de presă nu a reuşit să ajungă la un număr de abonaţi la versiunea digitală comparabil cu al nostru, nici la venituri comparabile în materie de abonamente la ediţia online', a mai spus el.
NYT încearcă să-şi consolideze versiunea digitală, în contextul în care ediţia pe hârtie şi încasările din publicitate sunt în scădere. În 2012, compania a câştigat mai mult prin vânzarea ziarelor decât din publicitate.
Beneficiile au crescut cu 78 % în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2014 şi au fost de 16,4 milioane de dolari, mai ales datorită diminuării costurilor de funcţionare.
Vânzările au crescut la ziare, dar nu au reuşit să compenseze scăderea cifrelor de afaceri din publicitate. La acest capitol, s-au înregistrat scăderi cu 12,8 % la versiunea tipărită, dar şi creşteri cu 14,2 % la ediţia online. AGERPRES
Ziarul New York Times anunţă că are peste un milion de abonaţi la ediţia digitală
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

35
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
35

18
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
18

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

16
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
16

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

101
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
101

14
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
14

17
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
17

83
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
83

26
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
26

18
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
18
















Comentează