Principalele burse europene au înregistrat joi pierderi semnificative, iar cele din Londra, Frankfurt, Paris şi Milano au închis şedinţele de tranzacţionare cu scăderi de peste 10%, transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres.
Joi, indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a închis în scădere cu aproape 11%, cea mai proastă zi de tranzacţionare din 1987. La Frankfurt, indicele DAX a înregistrat un declin de 12,24%, fiind cea mai slabă zi de tranzacţionare din 1989.
În Italia, cea mai afectată ţară europeană de epidemie, indicele FTSE MIB al Bursei de la Milano a înregistrat un recul de 16,9%, cel mai semnificativ declin zilnic de la creare, în 1998. Şi indicele CAC 40 al Bursei de la Paris a scăzut cu 12,28%, pierzând într-o lună o treime din valoare.
Situaţia este asemănătoare şi în ţările nordice. Bursa din Stockholm a închis joi în scădere cu 11,1%, cel mai semnificativ recul înregistrat vreodată, în timp ce bursele din Helsinki şi Copenhaga au coborât cu 10%, şi, respectiv, 8%.
În România, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere cu peste 5% şedinţa de joi.
Pieţele au fost dezamăgite după ce Banca Centrală Europeană a lansat un pachet de măsuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro să facă faţă şocului provocat de epidemia de coronavirus (COVID-19), relaxând şi mai mult politica sa monetară deja ultra-relaxată, majorând programul de achiziţii de active cu încă 120 miliarde de euro şi oferind credite de urgenţă pentru bănci, în timp ce a menţinut nemodificate ratele dobânzilor.
După ce BCE a anunţat măsuri de stimulare pentru a combate impactul economic al epidemiei, euro s-a depreciat la cel mai redus nivel înregistrat joi, investitorii grăbindu-se să achiziţioneze dolari. Joi, euro s-a depreciat cu 0,5%, tranzacţionându-se la 1,1198 dolari. Dolarul s-a apreciat cu 0,4% faţă de un coş de valute, la 96,613.
Şi monedele considerate sigure - yenul japonez şi francul elveţian - s-au apreciat joi, pe fondul turbulenţelor de pe bursele internaţionale, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat suspendarea pentru 30 de zile a intrării în SUA a persoanelor ce au călătorit recent în Europa, cu excepţia cetăţenilor americani, o măsură dură care vizează limitarea răspândirii epidemiei.
După anunţul lui Trump, acţiunile companiilor aeriene au scăzut semnificativ. Titlurile operatorilor aerieni americani Delta şi United Airlines înregistrau scăderi de peste 13%, iar acţiunile American Airlines cu 7,2%.
În Europa, titlurile Air France-KLM consemnau un declin de 9,1%, iar cele ale iAG (firma mamă a British Airways) un recul de 10,7%. Acţiunile Lufthansa au scăzut cu 11,5%, iar cele ale Norwegian Air şi ale Icelandair cu peste 20%
Zi neagră pe bursele din Europa - Londra, Frankfurt, Paris şi Milano au închis şedinţele de tranzacţionare cu scăderi de peste 10%
București
9°C
Articole Similare

1.207
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.207

2.058
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.058

565
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
565

3.677
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.677

72
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
72

1.843
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.843

95
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
95

155
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
155

109
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
109

79
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
79

53
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
53

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
49
















Comentează