Provinciile canadiene Saskatchewan (centru) şi Québec (est) au anunţat marţi relaxarea unora dintre restricţiile sanitare, cerută de manifestanţii care ocupă de peste zece zile capitala federală Ottawa şi anumite autostrăzi, transmite AFP, scrie AGERPRES.
'Este timpul să ia sfârşit cerinţa de a prezenta dovada de vaccinare', a declarat prim-ministrul provinciei Saskatchewan, Scott Moe, regretând 'divizările' create în familii.
În Canada, chestiunile legate de sănătate sunt de competenţa provinciilor, care stabilesc regulile sanitare.
Începând de luni se va renunţa la ''paşaportul'' de vaccinare, obligatoriu până acum la locurile de muncă, în magazine şi spaţiile publice din provincie. 'Avantajele nu mai depăşesc costurile', a explicat Scott Moe.
De asemenea, la sfârşitul lunii va înceta obligaţia de purtare a măştii în spaţiile publice interioare.
Autorităţile provinciei Québec au anunţat la rândul lor - pentru prima oară de la instituirea de noi restricţii în decembrie în urma apariţiei variantei Omicron - un calendar de relaxare a măsurilor, după ce s-a constatat o scădere a numărului de spitalizări.
În trei săptămâni, numărul persoanelor spitalizate a coborât de la 3.400 la 2.400, a indicat premierul François Legault.
'Va trebui să învăţăm să trăim cu acest virus. Aceasta înseamnă că va trebui ca fiecare să-şi evalueze riscurile', a declarat el, lansând un apel către fiecare locuitor să-şi asume responsabilităţile.
În cursul lunii februarie, reuniunile private, interzise timp de o lună, vor fi din nou posibile, magazinele vor fi autorizate să se redeschidă la capacitate maximă, iar activităţile sportive se vor putea relua.
'Paşaportul de vaccinare va rămâne în vigoare, la fel ca masca', a prevenit totuşi ministrul sănătăţii, Christian Dubé.
Canada este zguduită de la sfârşitul lunii ianuarie de o mişcare de protest, pornită de la şoferii de camioane obligaţi să fie vaccinaţi pentru a putea trece frontiera cu Statele Unite. Contestarea s-a extins la opoziţia faţă de măsurile sanitare, foarte stricte în Canada de la începutul pandemiei.
Zguduită de proteste, Canada cedează presiunilor: Două provincii anunţă relaxări ale măsurilor antiepidemice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
15

24
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
24

898
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
898

29
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
29

2.064
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.064

1.865
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.865

30
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
30

51
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
51

31
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
31

148
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
148

154
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
154

2.534
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.534

51
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
51
















Comentează