Poliţiştii bucureşteni efectuează, joi dimineaţă, 67 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Hunedoara şi Brăila şi pun în aplicare 41 de mandate de aducere, emise pe numele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală, spălarea banilor şi cesiuni fictive.
Prejudiciul adus bugetului de stat în acest dosar este estimat la suma de 31.800.000 de lei.
"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, membri ai unui grup specializat în săvârşirea infracţiunilor menţionate, au desfăşurat activităţi ilicite în domeniul construcţiilor, protecţie şi pază şi comerţ cu textile, reuşind să recicleze suma de aproximativ 127.000.000 de lei", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 4.
La acţiune participă peste 180 de poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Zeci de percheziţii, în Bucureşti şi cinci judeţe. Prejudiciu de peste 31 de milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
0

503
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
503

1.107
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.107

832
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
832

470
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
470

1.661
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
1.661

1.534
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.534

1.097
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
1.097

1.084
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
1.084

906
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
906

1.899
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.899

661
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
661

339
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
339
















Comentează