Circa 50 de oameni au fost ucişi marţi în oraşul Bria din Republica Centrafricană, unde facţiunile armate au reluat luptele în zori, în ciuda armistiţiului semnat în ajun, a anunţat primarul localităţii, citat de Reuters.
Pe străzile oraşului puteau fi văzute cadavre, iar zeci de răniţi au primit îngrijiri după ce au fost loviţi de gloanţe. Martorii au relatat despre locuinţe jefuite şi incendiate, iar organizaţia Medecins Sans Frontieres a confirmat că la spitalul său au fost aduşi la primele ore ale dimineţii 35 de răniţi. Misiunea de pace a ONU (MINUSCA) a precizat că luptele au început în apropierea unei tabere de refugiaţi.
Conflictul din Republica Centrafricană a izbucnit în 2013, după ce rebelii Seleka, în majoritate musulmani, l-au răsturnat de la putere pe preşedintele Francois Bozize. A urmat reacţia unor miliţii creştine, iar conflictul s-a soldat cu mii de morţi şi cu dislocarea unei cincimi din populaţia ţării. La Bria au fost ucişi numai luna trecută aproximativ 300 de localnici, iar 100.000 şi-au părăsit locuinţele.
Luni, la Roma, 13 dintre cele 14 grupuri armate rivale au semnat un armistiţiu mediat de grupul de pace catolic Sant' Egidio. Încetarea focului nu a durat nici 24 de ore.
Zeci de morţi în Republica Centrafricană, în ciuda armistiţiului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează