Cel puţin 44 de persoane au fost arestate în Hong Kong
după noi proteste prodemocraţie în teritoriul chinez, a relatat vineri mass-media locală, citată de agenţia DPA.
Demonstranţii au început să se adune miercuri seară în cartierul comercial Mongkok din peninsula Kowloon, unde 12 au fost arestaţi, a anunţat poliţia.
Joi seară, în aceeaşi zonă, în jur de 300 de persoane s-au confruntat cu poliţia timp de 5 ore scandând lozinci prodemocraţie, a raportat South China Morning Post.
Poliţia a arestat 20 de bărbaţi şi 10 femei în legătură cu un prejudiciu penal produs când mulţimea a pătruns în casa scărilor unei clădiri rezidenţiale, potrivit ziarului.
Alte două persoane au fost arestate în altă parte joi seară în legătură cu demonstraţia.
Activiştii cer numirea publică a candidaţilor pentru viitorul şef al executivului teritoriului în alegerile din 2017. Beijingul a declarat că aceşti candidaţi trebuie verificaţi înainte de alegeri, aminteşte DPA.
Protestele prodemocraţie au blocat mai multe artere principale aproape 10 săptămâni până când poliţia le-a eliberat în mai multe operaţiuni în noiembrie şi la începutul acestei luni. AGERPRES
Zeci de arestări după noi proteste în Hong Kong
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

9
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
9

281
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
281

952
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
952

1.069
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.069

553
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
553

1.782
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.782

959
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
959

106
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
106

2.328
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.328

1.807
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.807

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.380
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.380

106
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
106
















Comentează