Treizeci de persoane aflate sâmbătă la bordul unui zbor al companiei Turkish Airlines de la Istanbul la New York au fost rănite când aparatul a trecut printr-o zonă de turbulenţe, cu 45 de minute înainte de a ateriza în siguranţă, a declarat o sursă aeroportuară americană, citată de France Presse, potrivit Agerpres
Răniţii au fost transportaţi de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy spre spitale unde au fost trataţi în special pentru umflături, vânătăi şi tăieturi. Însă o însoţitoare de zbor a suferit o fractură la picior, potrivit unui responsabil aeroportuar, Steve Coleman.
Boeingul 777, cu 326 de pasageri şi 21 de membri ai echipajului, zbura peste Oceanul Atlantic când a fost afectat de turbulenţe, a declarat Coleman. Activităţile aeroportului nu au fost perturbate din cauza acestui incident, a adăugat el.
Turkish Airlines nu a comentat imediat incidentul.
Mai înainte în aceeaşi zi, un avion al companiei canadiene Air Transat a trebuit să facă o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Newark în Statele Unite din cauza unor "indicii de fum". Boeingul 737-800, care transporta 189 de pasageri, plecase din Montreal spre Fort Lauderdale, Florida. Incidentul nu a făcut răniţi, a precizat o purtătoare de cuvânt a companiei Air Transat.
Zbor cu emoții - Treizeci de oameni au fost răniţi în turbulenţe în timpul unui zbor Turkish Airlines spre New York
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
136

705
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
705

353
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
353

2.985
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.985

59
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
59

1.699
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.699

81
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
81

129
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
129

90
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
90

66
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
66

47
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
47

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

44
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
44
















Comentează